Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO! UPDATE! Incendiu violent la Vidra: o casă și două autovehicule, distruse de flăcări!

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 5.00, într-o gospodărie din localitatea Satul Nou – Irești, comuna Vidra.
Echipaje de pompieri, inclusiv cei de la SVSU Vidra, SMURD și echipaje de poliție au ajuns pe rând la fața locului.
Primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie, ne-a spus ca s-a intervenit imediat pentru izolarea focului și limitarea pagubelor.
Focul a distrus atât casa, cât și două mașini, o dubă și un Volkswagen Golf. Mașinile erau parcate pe drum, în fața casei, la circa 4 metri, dar au fost aprinse din cauza temperaturii mari degajate de flăcări.
Potrivit martorilor, cauza pare a fi o defecțiune la centrala termică.

UPDATE! 

Coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile
a generat un incendiu la o gospodărie din comuna Vidra

Pompierii militari au intervenit astăzi, 30 martie 2023, în jurul orei 06:15, în cooperare cu SVSU Vidra, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Irești, comuna Vidra.
La fața locului s-au deplasat: 2 autospeciale de stingere cu apă și 1 ambulanță SMURD de la Stația de Pompieri Vidra. La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de circa 150 mp.
Forțele de intervenție au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care a fost lichidat după mai bine de 2 ore de luptă cu flăcările.
În urma evenimentului au ars: locuința în suprafață de 160 și terasa în suprafață de 50 mp. Din cauza temperaturii mari degajate de flăcări au mai ars 1 autoutilitară și 1 autoturism parcate în fața imobilului. Cauza probabilă a incendiului: coşul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.


În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea recomandă cetăţenilor respectarea cu stricteţe a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, subliniind faptul că burlanele şi coşurile de fum reprezintă o cauză frecventă de incendiu la gospodării.
Pentru asigurarea securităţii la incendiu, coşurile de fum necesită respectarea următoarelor condiţii:
– când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
– la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
– în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
– în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
– gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
– se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
– în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
– se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
– Coşurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curăţate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de către personal specializat.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?