Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Stație de autoîmprumut la Biblioteca Județeană

Săptămâna Națională a Lecturii la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea Citim zi de zi

Sub această deviză, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează timp de patru zile (14-17 februarie a.c.), o serie de activități dedicate Zilei Naționale a Lecturii.

Astfel, miercuri, 15 februarie, începând cu ora 11.00, vom lansa împreună cu invitații noștri, la Sediul Central din str. Mihail Kogălniceanu nr 13, Stația de autoîmprumut – un nou serviciu de bibliotecă bazat pe tehnologie modernă, o investiție importantă, prin care va fi optimizat împrumutul de carte la domiciliu.

Evenimentul va fi urmat de Gala cititorului, prin care biblioteca îi va premia pe cei mai fideli cititori ai anului 2022. În continuare, va avea loc lansarea Proiectului Dăruiește o bibliotecă!, prin care vor fi donate peste 600 de volume provenite din donații care vor fi „adoptate” de mai multe instituții vrâncene: Biblioteca publică Soveja, Centrul de Excelență Vrancea, Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” Focșani. Volumele au fost selectate din donația bibliotecii personale a familiei prof. Georgeta și Gheorghe Vioreanu. Totodată, vor fi oferite bibliotecii noastre câteva valoroase volume dăruite de colaboratori ai bibliotecii. Cu acest prilej, vom înregistra o premieră: prima donație a unei baze de date electronice pe teme de teologie ortodoxă, oferită de pr. univ. dr. Ionel Ene.

De asemenea, în această săptămână vor fi organizate la secțiile bibliotecii, dar și la școli și biblioteci din județ, 10 ateliere de lectură, cu participarea bibliotecarilor noștri și a unor invitați dragi: scriitoarea Victoria Furcoiu- Bunica (via on-line), Centrul Județean de Excelență Vrancea, Șc. Ecaterina Teodoroiu Mărășești, Șc. Ion Basgan Focșani, Biblioteca publică Mărășești, CARP – Milcov, Cenaclul D. Dăscălesu Focșani.

Vă invităm să fiți alături de noi, vă invităm să fiți prietenii cărților și ai bibliotecii și nu uitați că Lectura înseamnă, în primul rând, libertate!

Manager, Oana-Raluca BOIAN

NOTĂ

În România, ziua de 15 februarie a fost stabilită ca fiind Ziua Națională a Lecturii. Astfel, prin lege, s-a decis faptul că bibliotecile și instituțiile publice cu responsabilități în domeniile Educație și Cultură trebuie să contribuie susținut la încurajarea lecturii în rândul populației.

Ziua Națională a Lecturii are, de asemenea, o semnificație istorică. Pe 15 februarie s-au născut două personalități culturale de seamă ale României, care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești, precum și în promovarea lecturii. Aceste două personalități sunt politicianul și criticul literar Titu Maiorescu (1840-1917), fondatorul societății literare Junimea, și Spiru Haret (1851-1912) – renumit matematician și ministru al Educației, recunoscut pentru dezvoltarea sistemului educațional modern al țării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?