Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Ciorăști. Proiecte privind înființarea sistemului de canalizare și modernizarea unor străzi

Primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău, a semnat ieri două contracte de finanțare ce au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Contractele vizează reabilitarea și modernizarea străzilor de interes local din comună, precum și înființarea sistemului de canalizare. Astfel, prin intermediul proiectului “Modernizare drumuri de interes local II, comuna Ciorăști, județul Vrancea”, care are o valoare totală de 4.122.829,84 lei (inclusiv TVA), se vor asfalta 7 străzi pe o lungime de 3,4 km în satele Codrești, Spătăreasa, Satu Nou și Salcia Nouă din comuna Ciorăști.

Al doilea contract semnat este cel pentru „Înființare Sistem de Canalizare a Apelor Uzate în Comuna Ciorăști, Județul Vrancea”, cu o valoare totală de 30.249.424,87 lei (inclusiv TVA), prin care se va construi o rețea de canalizare care se va întinde pe toată lungimea drumurilor naționale 23A și 23B de pe raza comunei Ciorăști. Întreaga rețea de canalizare va avea o lungime totală de 19,54 km și o lungime de 6,8 km de conductă de refulare. La finalizarea proiectului, 28 de străzi din satele Ciorăști, Satu Nou, Salcia Nouă, Spătăreasa, Mihălceni, Salcia Veche și Codrești vor beneficia de un sistem de canalizare nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?