Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Condamnat după ce a intrat în curte peste o vecină, supărat că aceasta ar fi cules porumb de pe proprietatea sa

Un bărbat din Pufești are de achitat o amendă penală în urma unui incident pe care l-a creat în septembrie 2020, când a intrat în curtea unei vecine și a amenințat-o, pe fondul unor nemulțumiri. Bărbatul bănuia că vecina sa îi culesese porumbul de pe un teren care îi aparținea, astfel că a mers să îi ceară socoteală. Problema a fost însă că, potrivit rechizitoriului, vrânceanul a intrat fără permisiune în curtea vecinei sale, chiar dacă aceasta i-a cerut să plece. Din ce a povestit femeia, totul s-a petrecut într-o duminică dimineață, pe când se pregătea să meargă la biserică: a auzit deschizându-se poarta și, curioasă să afle cine a intrat în curte fără să strige, l-a văzut pe inculpat apropiindu-se, după care acesta a început să îi reproșeze că i-ar fi cules două rânduri de porumb. Chiar dacă femeia i-a explicat că nu e vinovată și i-a cerut să plece din curtea sa, bărbatul nu doar că nu a ieșit, ba chiar a continuat cu reproșuri, amenințând că anul viitor îi va culege zece rânduri de porumb.

În tot timpul anchetei, inculpatul nu a recunoscut că a intrat în curtea vecinei sale, ci doar că a purtat discuții cu aceasta pe tema porumbului cules, dar de la poartă. Cu toate acestea, declarația părții vătămate a fost susținută de o vecină, astfel că bărbatul a fost găsit vinovat și condamnat zilele trecute: „(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 1.800 lei amendă penală, reprezentând 180 de zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, pentru violare de domiciliu (…). Atrage atenţia inculpatului (…) că, dacă cu rea-credinţă, nu va executa pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea şi asupra dispoziţiilor art. 64 Cod Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. (…) obligă inculpatul (…) la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Sursa foto: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?