Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Fără pesticide în roșiile din Programul Tomata! Inspectorii fitosanitari vor face verificări

Programul Tomata va continua în 2023 însă doar pentru legumicultorii care produc roșii în primăvară. Ministerul Agriculturii a pregătit proiectul de act normativ care stabilește condițiile ce trebuie respectate de legumicultorii care cultivă roșii în spații protejate. Sprijinul financiar din partea statului va fi de 3000 euro, pentru legumicultorii care valorifică producțiile de roșii în perioada 1 martie – 10 iunie. Bugetul alocat va fi de 262 milioane lei, mai mare decât cel din acest an. Sunt menținute majoritatea condițiilor impuse în anii anteriori, respectiv o suprafață minimă de 1000 mp cultivată exclusiv cu tomate și o producție minimă de 3000 kg la 1000 mp. Producătorii de legume trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023 precum și să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor. Legumicultorii trebuie să fie atenți la tratamentele cu aceste produse deoarece vor fi verificări inopinate pentru depistarea reziduurilor de pesticide. Verificările vor fi efectuate de inspectorii din cadrul Oficiului Fitosanitar Județean. „În vederea monitorizării calității tomatelor, inspectorii din cadrul OFJ prelevează probe, prin sondaj și inopinat, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide atât la recoltare cât și la valorificare”, se arată în proiectul de act normativ.

Cererile pentru înscrierea în acest program trebuie depuse până la 1 martie 2023. La depunerea cererii, funcționarii din cadrul Direcției Agricole vor verifica dacă potențialii beneficiari au mai primit ajutoare de minimis și, în caz afirmativ, care este suma potențială pe care o pot primi prin noul program. Conform Regulamentului de minimis în sectorul agricol, un beneficiar poate primi maxim 20 mii euro pe o perioadă de trei ani.

Sursa foto: mali maeder – pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?