Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Bărbat prins în flagrant în timp ce fura 43 de ghivece de flori dintr-un cimitir din Cluj-Napoca

Un bărbat de 36 de ani a fost prins, luni, de poliţiştii locali din Cluj-Napoca, în timp ce fura 43 de ghivece cu flori dintr-un cimitir din oraş. „Hoţ prins în flagrant de poliţiştii locali. Poliţiştii locali din cadrul Biroului de ordine şi siguranţă publică au prins, în noaptea de duminică spre luni, un bărbat în vârstă de 36 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt, din Cimitirul Mănăştur, de pe strada Govora. Poliţiştii locali, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la supravegherea persoanei, în jurul orei 23,50, bărbatul fiind prins imediat după sustragerea unui număr de 43 de ghivece cu flori (crizanteme), de pe mormintele din incinta cimitirului. Persoana a fost imobilizată şi condusă la Biroul de Ordine şi siguranţă publică al Poliţiei Locale – zona IV, în vederea stabilirii identităţii. A fost solicitat un echipaj de la Secţia IV, Poliţia Naţională pentru predarea persoanei”, se arată într-un comunicat trimis de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate de către Poliţia municipiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. „Cu ocazia Luminaţiei, în aceste zile au fost mobilizaţi 270 de poliţişti locali pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice. Aceştia patrulează, cu precădere, în preajma cimitirelor şi a arterelor intens circulate din oraş”, se mai arată în comunicatul menţionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?