Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Ai ceva de spus privind locurile de parcare din Focșani? Acum e momentul!

Primăria Focșani vrea să modifice regulile pentru obținerea unui loc în parcările de reședință din municipiu. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de act normativ care a fost pus în dezbatere publică înainte de a fi aprobat în Consiliul Local. Proiectul de hotărâre a fost inițiat în urma propunerilor înaintate de Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice, cea care administrează parcările de reședință și cele cu plată de pe raza municipiului. Principalele modificări se referă la majorarea tarifelor aplicate de DDSP atât pentru parcările de reședință cât și pentru cele cu plată pentru care se adaugă cota de TVA aferentă. De exemplu, dacă până acum se plăteau 2 lei pentru o oră de parcare în centrul municipiului, la Casa de Cultură, tariful va crește cu cota de 19% după aprobarea proiectului de hotărâre. 

O altă modificare se referă la eliminarea restricției impuse prin Regulamentul din 2021 care prevedea că locurile din parcările de reședință sunt închiriate doar pentru auvehiculele înmatriculate în Focșani. Prin noul proiect se va impune doar ca autovehiculele să fie înmatriculate în România. 

Conform Regulamentului parcărilor, pentru a putea dobândi pentru 1 an de zile calendaristic un loc de parcare, focșănenii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții: să aibă înregistrată o cerere – formular  tip la sediul operatorului de parcare, sau în format electronic pe platforma operatorului www.focsani.administrare-parcari.ro; să aibă adresa de domiciliu/reședință în imobilul arondat parcării de reședință; să fie proprietarul autovehiculului înmatriculat în România sau să facă dovada existenței unui drept de folosință asupra unui autovehicul înmatriculat pe numele unei persoane juridice cu sediul în România; să aibă Inspecția Tehnică Periodică (I.T.P) valabilă. De asemenea, la instituțiile publice „se vor atribui până la cinci locuri de parcare, în limita disponibilității, la solicitarea acestora. În situații excepționale, numărul locurilor atribuite poate fi mărit, în funcție de numărul locurilor de parcare disponibile”.

Proiectul de act normativ, împreună cu documentația aferentă, poate fi consultat:

– pe pagina de internet a administrației locale- www.focsani.info – secțiunea Transparență decizională – https://bit.ly/3VwpS7H și Secțiunea Monitorul Oficial Local;

– la sediul Primăriei municipiului Focșani, bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis.

De asemenea, proiectul de act normativ poate fi obținut în copie, pe bază de cerere depusă la biroul de relații cu publicul al instituției.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare pot fi depuse până la data de 25.10.2022:

– ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail primarie@focsani.info

– prin poștă, pe adresa Primăria municipiului Focșani, bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, Focșani, județul Vrancea

– la sediul instituției, la Registratura generală, la adresa bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, Focșani, de luni până joi între orele 08,00-16,00, vineri între orele 08,00-14,00.

Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării de întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 10.11.2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?