Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Polonia cere Germaniei peste 1.300 de miliarde de euro reparaţii de război

Polonia a estimat la peste 1.300 de miliarde de euro pagubele ce i-au fost provocate de Germania în al Doilea Război Mondial, a anunţat joi liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, care a precizat că Varşovia va cere oficial Berlinului reparaţii de război, relatează agenţiile AFP şi DPA. O estimare anterioară, menţionată de un parlamentar polonez în 2019, indica circa 850 de miliarde de euro. Partidul Lege şi Justiţie a evocat de mai multe ori în trecut problema reparaţiilor de război, dar fără ca vreo cerere oficială în acest sens să fie transmisă Berlinului. Acum însă, Kaczynski, liderul de facto al Poloniei, a promis că o va face, deşi a admis că procesul obţinerii unor sume ar putea fi ”lung şi dificil”. ”Suma prezentată a fost calculată folosind metoda cea mai limitată, precaută, aşadar este posibil ca ea că crească”, a mai declarat Kaczynski, la o conferinţă de presă organizată după ce o comisie parlamentară poloneză a prezentat un raport în trei volume despre pierderile economice, patrimoniale şi umane provocate Poloniei de către Germania în al Doilea Război Mondial în perioada 1939-1945.

Din suma totală ”o parte foarte serioasă reprezintă compensaţia pentru moartea a peste 5,2 milioane de cetăţeni polonezi”, a mai spus liderul partidului polonez de guvernământ, evocând faptul că ”ocupaţia” germană a fost ”incredibil de criminală, incredibil de crudă şi a cauzat efecte care, în numeroase cazuri, se simt şi în ziua de azi”.

Chestiunea reparaţiilor de război este închisă, a declarat joi un purtător de cuvânt al MAE german. ”Poziţia guvernului german rămâne neschimbată, chestiunea reparaţiilor a fost închisă”, a răspuns într-un mesaj scris purtătorul de cuvânt citat.

”Polonia a renunţat la reparaţii suplimentare cu mult timp în urmă, în 1953, şi de atunci a confirmat de mai multe ori această renunţare. Aceasta este o bază esenţială a fundaţiei ordinii europene de astăzi. Germania îşi recunoaşte responsabilitatea morală şi politică pentru al Doilea Război Mondial”, mai notează reprezentantul Berlinului. Însă actualul guvern polonez consideră acordul cu cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) drept ilegal, dat fiind că atunci Polonia acţiona la ordinele URSS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?