Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Ministrul Sănătății vrea diplomă de Bac pentru cursanții școlilor postliceale sanitare; ce spun reprezentanții școlilor din Focșani

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a stârnit vâlvă în rândul celor interesați de școlile postliceale sanitare după ce a declarat că „ar trebui ca absolvenţii să aibă Bacalaureatul. Dacă nu îl au când intră la şcoală, ar putea măcar să obţină diploma de Bacalaureat până termină o astfel de şcoală‟, potrivit news.ro – https://bit.ly/3QO0VSb .

Alexandru Rafila a precizat, la Digi 24, vineri seară, că „profesiunea de asistent medical în momentul de faţă se învaţă şi în universităţi şi ăsta este un lucru bun, creşte foarte mult calitatea profesională a asistenţilor medicali”. „Acum avem o situaţie moştenită, e adevărat, dar trebuie să vedem cum o clarificăm, în care accesul la şcolile postliceale de asistenţi medicali, pentru că sunt astfel de şcoli numeroase, produc zeci de mii de absolvenţi în fiecare an, se face fără diplomă de Bacalaureat şi lucrul ăsta ar trebui să înceteze, să găsim o soluţie, încât să putem, într-adevăr, să creştem nivelul lor profesional”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a explicat că soluţiile sunt de natură legislativă, „chiar din toamnă”. „Eu cred că e ceva foarte serios, mai ales că acum avem câteva elemente: tehnologiile medicale cu care lucrează şi asistenţii medicali”, a subliniat Rafila. Întrebat, de asemenea, dacă aceste şcoli postliceale de asistenţi se vor desfiinţa, ministrul Sănătăţii a declarat că nu se pune problema închiderii, dar că ele trebuie adaptate realităţilor actuale, mai arată news.ro.

Ai, n-ai Bac-ul, te poți înscrie în învățământul postliceal

Ministerul Educației a pus în consultare publică Proiectul Legii învățământului preuniversitar și Proiectul Legii învățământului superior – https://www.edu.ro/proiecte_legi_educatie_2022_consultare_publica . „Posibile soluții de îmbunătățire a proiectelor”, după cum arată ministerul, pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro, până pe 24 august 2022.

Proiectul de lege privind învățământul preuniversitar poate fi consultat accesând linkul – https://bit.ly/3AiUyRr, iar secțiunea 9, articolul 44, face referire la învățământul postliceal. În proiectul de lege, se merge în continuare pe varianta „cu și fără diplomă de bacalaureat” în ceea ce privește înscrierea în învățământul postliceal.

„(10) Admiterea în învăţământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite prin ordin al ministrului educației. Unitatea/instituția elaborează, în baza criteriilor generale, o metodologie proprie de admitere, prin consultarea factorilor interesaţi.

(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), în învăţământul postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, admiterea se realizează în conformitate cu dispozițiile metodologieicadru elaborate de către ministerele cu atribuții în domeniu. Unitățile/instituțiile de învăţământ postliceal elaborează, în baza criteriilor generale, metodologii proprii de admitere.

(12) Au dreptul să se înscrie în învăţământul postliceal, în condiţiile alin. (10), absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. În cazul învăţământului postliceal dual, organizat pentru calificări de nivel 5, conform Cadrului național al calificărilor, probele de admitere pot viza și recunoașterea unor competențe necertificate, dobândite în mod nonformal și informal”.

În ceea ce privește finalizarea studiilor, proiectul de lege arată că:

„(13) învăţământul postliceal se încheie cu un examen de certificare a competenţelor profesionale. Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale se stabilește prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.

(15) Absolvenţii învăţământului postliceal care susţin şi promovează examenul de certificare a calificării profesionale primesc certificat de calificare profesională, corespunzător nivelului 5, stabilit prin Cadrul naţional al calificărilor, şi suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass.

(16) Pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat, creditele pentru educaţie şi formare profesională obţinute în învăţământul postliceal pot fi recunoscute de către universităţi, în baza deciziilor senatului universitar, ca unităţi de credite de studii transferabile pentru nivelul licenţă”.

Rămâne de văzut dacă propunerea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila se va regăsi în varianta finală a Legii învățământului preuniversitar și dacă ea va fi aprobată de parlament și promulgată de șeful statului.

Ce se întâmplă în Vrancea

În această perioadă, la școlile postliceale sanitare din județul nostru au loc sesiunile de înscriere pentru noul an școlar 2022-2023. Am stat de vorbă cu profesoara Constantina Negoiță, directoarea Școlii Postlicele Sanitare „Ana Aslan‟ Focșani și cu profesoara Lidia Anghel, directoarea Școlii Postliceale Sanitare „Hippocrate‟ Focșani pentru a afla mai multe informații privind înscrierea de anul acesta.

Prof. Constantina Negoiță a spus că „se pot înscrie în continuare la «Ana Aslan» și cei fără Bac și cei cu Bac‟. Mai mult decât atât, dacă în urmă cu câțiva ani, cei care se înscriau și erau admiși la școlile postliceale sanitare fără diplomă de Bacalaureat, erau obligați să promoveze examenul maturității pentru a putea participa la examenul de certificare a competențelor profesionale, această regulă nu mai este în prezent valabilă. Un lucru este cert, se pot înscrie la o școală postliceală sanitară doar cei care au absolvit clasa a XII-a. „Atunci când domnul Rafila a ieșit pe post și a făcut această sugestie, ne-am interest ca să știm cum vom face înscrierile. Însă, ceea ce s-a discutat în primăvară, nu s-a finalizat sub nicio formă, așa că am rămas tot la fel ca în anii trecuți și se pot înscrie și cei cu bac, și cei fără. Dacă apare cumva vreo modificare pe parcursul acestui an, ea se aplică începând cu anul următor, deci anul acesta nu are cum să se aplice retroactiv‟, adaugă prof. Constantina Negoiță.

La Școala Postliceală „Ana Aslan‟ Focșani, numărul elevilor fără diplomă de Bacalaureat este cu mult mai mic față de cel al elevilor care au promovat examenul maturității. Spre exemplu, „din promoția care termină acum, unde sunt 33, sunt doar 5 sau 6 care nu au Bac-ul, restul au toți pentru că au avut timp să-și finalizeze examenul‟.

Directoarea mai spune că la școala postliceală sanitară nu vine oricine, „pentru că nu rezistă‟, motiv pentru care, aproape în fiecare an, în primul an de studiu, „am avut câte 5-6, chiar și 10 elevi care au abandonat‟. La astfel de școli „vin, în general, cei care au înclinație‟. În ceea ce privește declarația ministrului Rafila, prof. Constantina Negoiță ar fi de acord să se înscrie doar cei cu diplomă de Bacalaureat gândind că „poate sunt mai responsabili‟. Cu toate că, „la «Ana Aslan» nu sunt diferențe‟ între cei cu Bac și cei fără. Spre exemplu, „anul acesta, la Farmacie, aproape cea mai mare medie a fost obținută de un elev fără Bac‟.

Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

La specializările Asistent medicină generală și Asistent medical de farmacie din cadrul Școlii Postliceale Sanitare „Ana Aslan‟ Focșani, programul de studiu este de 3 ani. În această perioadă, până pe 2 septembrie, au loc înscrierile pe bază de dosar, în limita locurilor disponibile. Dosarul de înscriere trebuie să conțină: „adeverință de absolvire a liceului sau foiae matricolă sau diplomă de Bacalaureat (original și copie); certificat de naștere (original și copie); certificat de căsătorie (original și copie) – dacă este cazul; carte de identitate (original și copie); adeverință medicală de la medicul de familie precum că nu are boli contraindicat profesiei lor și contravaloare plată taxă de înscriere‟.

De aceleași documente au nevoie și cei care se înscriu la Școala Postliceală Sanitară „Hippocrate‟ Focșani, aceștia adăugând la dosar patru fotografii tip buletin și cererea de înscriere care se completează la școală. „Suntem în perioada de înscriere. Sesiunea de înscriere se va încheia pe 30 august, urmând ca examenul pentru ocuparea unui loc bugetat să aibă loc pe 1 septembrie. Anul acesta, la buget, au fost scoase 56 de locuri la Asistent medical generalist și 28 de locuri la Asistent medical de farmacie. La taxă avem 84 de locuri la Asistent medical generalist și 28 de locuri la Asistent medical de farmacie‟, a precizat prof. Lidia Anghel.

Directoarea Școlii Postliceale Sanitare „Hippocrate‟ Focșani a mai adăugat că se pot înscrie și cei cu diplomă de Bacalaureat, și cei fără, înscrierea la examenul de absolvire făcându-se „pe baza foii matricole și a adeverinței care atestă că au finalizat liceul‟. La „Hippocrate‟ sunt puțini cei care nu au diplomă de Bacalaureat, prof. Lidia Anghel fiind de părere că elevul care „are capacitate de înțelegere și de cogniție‟, dar care, spre exemplu, s-a blocat la una dintre probele scrise de la Bacalaureat, nu ar trebui să fie constrâns să promoveze examenul maturității pentru a putea fi admis sau, după caz, promovat în cadrul unei școli postliceale sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?