Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv un copil, OMORÂȚI în Argeș de un bărbat cu probleme psihice

Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv un copil, au fost omorâți de un bărbat cu probleme psihice, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Agresiunea s-a produs într-o gospodărie din comuna Bascov. „În ziua de 9 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat), decedaţi, înjunghiaţi. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice. „Bărbatul se află în custodia poliţiştilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, se mai menţionează în comunicat.

Cele cinci persoane găsite moarte în comuna Bascov, marţi, prezentau urme de violenţă, dar nu de înjunghiere, au transmis ulterior reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. „În urma cercetărilor la faţa locului, victimele au fost găsite cu urme de violenţă, nefiind vorba despre înjunghiere. Cercetările sunt, încă, în desfăşurare”, se precizează într-o informare transmisă presei, în baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Bărbatul cu probleme psihice din localitatea Bascov, suspectat că a ucis cinci membri ai familiei sale, nu ar fi avut antecedente de comportament violent, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea. „Despre persoana respectivă (…) se cunoaşte că era în evidenţe cu boli psihice. Nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui, sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu aveam deocamdată detalii despre un mobil, ceea ce vă pot spune este că s-au purtat discuţii cu făptuitorul. Făptuitorul a relatat despre aceste fapte pe care le cercetăm, urmează să fie condus la Parchet (…) pentru declaraţii, bineînţeles cu respectarea tuturor drepturilor procesuale. (…) Din primele date, se pare că nu a fost implicat în niciun fel de situaţii conflictuale, sau cel puţin situaţii conflictuale care să fie aduse la cunoştinţa organelor de cercetare penală sau poliţiei. (…) Era coerent şi a relatat destul de liber şi cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor”, a declarat Palaghiea.

El a precizat că suspectul a fost găsit în apropierea locuinţei şi nu a opus rezistenţă. „Victimele au fost găsite în interiorul celor două imobile de la adresa în care se află locuinţa dumnealor. (…) Toate victimele poartă semne ale unor agresiuni destul de intense. S-a putut face o rectificare faţă de informaţiile iniţiale, în sensul că informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce vă pot spune este că în cazul acesta este vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva”, a mai spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit primarului comunei Bascov, Gheorghe Stancu, suspectul era înregistrat cu probleme psihice de 16 ani. „El era în evidenţele medicului de familie din anul 2006 cu handicap accentuat psihic, permanent. Nu a avut până acum antecedente. (…) El locuia cu tata, cu mama şi cu fratele, care era necăsătorit”, a afirmat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?