Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Un vrâncean a furat o motocicletă din sediul poliției, după ce o furase din Constanța, îi falsificase numărul și făcuse un accident; și asta nu e tot

Un vrâncean de 34 de ani a fost arestat luna trecută pentru o adevărată colecție de infracțiuni comise în decurs de câteva săptămâni. Totul a început, din ce s-a stabilit până acum în timpul anchetei, pe 21 mai anul acesta, când bărbatul a sustras din județul Constanța o motocicletă, pe care a transportat-o în Vrancea și, pentru a nu fi prins, i-a înlocuit numărul de înmatriculare cu unul fals. Așa a circulat pe drumurile publice din județul nostru o perioadă, până în momentul în care a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ușoară a unei persoane. Și, probabil în încercarea de a-și pierde urma, a mutat motocicleta în afara părții carosabile, însă în urma anchetei preliminare adevărul a ieșit la iveală, depistându-se inclusiv că era o problemă cu motocicleta.

De aici, oamenii legii au dispus ca motocicleta să fie luată în custodie, aceasta fiind depozitată chiar într-un sediu de poliție. Numai că inculpatul, „ambițios”, a reușit să intre în sediul poliției și să sustragă motocicleta și de aici, înlocuind-o cu o alta, pe care o achiziționase între timp și o modificase astfel încât să semene cu cea furată din Constanța. După această ultimă ispravă, vrânceanul a fost propus pentru arestare. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, violarea sediului profesional, punerea în circulaţia sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi părăsirea locului accidentului sau modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.06.2022 şi până la data de 17.07.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”, se arăta în încheiere, care a fost contestată de inculpat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?