Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Focșaniul găzduiește, începând de azi, Cupa României la Polo

Astăzi debutează Cupa României la Polo – Suzuki – Senioare – Ediția 2022, care va avea loc în perioada 20-22 mai 2022, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, invită toți iubitorii sportului să participe la competiția organizată de Federația Română de Polo, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea. „Vă invit să urmăriți, direct din tribune, meciurile de polo care vor avea loc pe parcursul a trei zile la Bazinul de Înot administrat de Consiliul Județean Vrancea. Este o ocazie unică de a vedea în joc unele dintre cele mai bune jucătoare de polo din România”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

La Focșani se vor întrece patru dintre cele mai puternice echipe de polo feminin, senioare, din România: CSA Steaua, CS Dinamo, CS Rapid și CS Târgu Mureș. Cele 6 meciuri programate se vor disputa conform următorului program: Vineri, 20 mai 2022 – între orele 17.00-20.00; Sâmbătă, 21 mai 2022 – între orele 17.00-20.00; Duminică, 22 mai 2022 – între orele 11.30-14.00. Meciurile se vor desfășura cu public în tribune, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, parcarea Bazinului de Înot Didactic va fi disponibilă doar pentru participanții la competiție, respectiv publicul spectator și echipele participante. Meciurile vor fi transmise în direct pe pagina de facebook Consiliul Județean Vrancea și pe canalul de youtube al Federației Române de Polo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?