Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Încă un pas spre realizarea Centrului de Științe Aplicate de la Colegiul Unirea Focșani

Proiectul Centrului de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea (CNU) Focșani, ”probabil cel mai ambițios proiect de infrastructură didactică din România” așa cum îi place Directorului instituției, profesor Cornel Noană, să spună, mai face un pas pentru a deveni realitate.
Astăzi, un proiect de hotărâre inițiat de mine pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare, modernizare extindere și dotare – Centru de științe aplicate – Colegiul Național Unirea”, str. Cezar Bolliac nr. 15, județul Vrancea, Municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare a fost votat în unanimitate de Consiliul Local Focșani.
Pe această cale vreau să mulțumesc consilierilor locali că au dat dovadă de responsabilitate și susțin acest super proiect de infrastructură didactică.
Documentația prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici a plecat la Compania Națională de Investiții, astfel încât proiectul să poată fi discutat la ședința Comisiei Tehnico-Economice din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care va avea loc la finele acestei săptămâni.
Proiectul este o prioritate atât pentru noi cât și pentru Ministerul Dezvoltării.
Realizarea Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național ”Unirea” presupune conversia vechii săli de sport în bibliotecă multimedia, extinderea acesteia cu un corp nou de clădire, care va cuprinde laboratoare noi și spații conexe.
Documentația tehnică propune acomodarea în cadrul obiectivului a următoarelor destinații și funcțiuni:
2 laboratoare de fizică aplicată;
1 laborator de științe integrate;
2 laboratoare de chimie aplicată;
2 laboratoare de biologie;
3 laboratoare de informatică;
1 centru multiplicare;
1 sală multifuncțională cu o capacitate de 150 – 180 locuri;
1 laborator multimedia (prelucrare imagine și tipografie digitală);
2 laboratoare de robotică;
2 cabinete pentru personalul didactic;
1 bibliotecă multimedia.
De asemenea, Centrul va fi echipat și dotat cu mobilier specific destinațiilor fiecărui laborator, computere, servere, table digitale interactive, imprimante 3D, tipografii digitale, kit-uri de robotică, aparatură și ustensile pentru laboratoarele de fizică, biologie și chimie.
Așa cum am mai spus, facem din educație o prioritate pentru Municipiul Focșani și investim în infrastructură școlară pentru a oferi condiții optime de studiu și de performanță pentru TOȚI copiii noștri.
La Focșani am finalizat primul sediu al unui liceu din ultimii 30 ani – Liceul de Arte ”Gh. Tattarescu” și reabilităm energetic și sediile mai multor școli și licee – Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, Școala Gimnazială ”Anghel Saligny”, cantina Colegiului Tehnic ”Valeriu D. Cotea” și Internatul Liceului cu Program Sportiv.
Nu în ultimul rând, suntem și în faza de implementare a unor proiecte prin care reabilităm și dotăm două grădinițe și o creșă – Grădinița nr. 18, Grădinița nr. 16 și Creșa nr. 7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?