Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Poveștile oamenilor în uniformă. Medicul Simona Ionescu de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea

Este o femeie puternică și dedicată profesiei. Iubește oamenii și îi ajută ori de câte ori poate. Vorbim astăzi despre vrânceanca Simona Ionescu, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. S-a născut și a copilărit în Focșani, iar pasiunea pentru Medicină a apărut încă din vremea în care Simona Ionescu se juca cu păpușile cărora le făcea „injecții‟ și le „consulta‟. „Încă din copilărie aveam înclinații pentru Medicină chiar dacă, pe atunci, nu știam exact ce este Medicina. Unchiul meu a fost un medic radiolog de renume. În copilărie, în timp ce pacienții lui așteptau pe hol, mă plimbam cu stetoscopul pe lângă ei, îi consultam iar oamenii chiar spuneau: «Doctoriță se va face!». Mama a fost învățătoare iar tatăl a fost economist. Mama a vrut să mă îndrume spre învățământ, dar cred că nu a fost pentru mine. Am fost un elev foarte bun, notele și-au spus cuvântul‟, spune dr. Simona Ionescu.

În liceu, medicului vrâncean îi plăcea să compună poezii, păstrându-și pasiunea pentru literatură și în prezent. După ce a absolvit Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza‟ din Focșani, dr. Simona Ionescu a dat examen la Facultatea de Istorie, însă destinul îi pregătise alt parcurs. „Nu mi-a părut rău că nu am luat la Istorie. Probabil așa a fost destinul. După un an, m-am pregătit la fizică și la chimie și am dat la Facultatea de Medicină din Iași, unde am fost admisă‟, spune dr. Simona Ionescu. Medicul spune că a ales Iașiul pentru că i s-a părut „un oraș liniștit asemănător cu Focșaniul‟ și în care se simțea „ca acasă‟.

Un student silitor, pregătit pentru a salva vieți

Medicul vrâncean spune că „în facultate nu am știut ce înseamnă distracția‟ pentru că trebuia tot timpul să înveți. Dacă nu asimilai niște cunoștințe la timp, nu mai reușeai să ții pasul‟. Cu toate acestea, Simonei Ionescu i-a plăcut foarte mult Medicina, alegând în timpul facultății Medicina generală, „așa cum era la vremea aceea‟. Imediat după absolvirea facultății, dr. Simona Ionescu a făcut trei ani de stagiatură la Spitalul Județean Focșani. Spune că era pregătită să dea piept cu realitatea din spital, cu durerea, boala și nevoia oamenilor de a fi salvați, așa că nu a avut nicio problemă de acomodare în timpul stagiaturii, cu toate că a fost repartizată, câte șase luni, în fiecare secție a Spitalului Județean Focșani.

Pentru că în acea vreme „nu se scoteau foarte ușor posturi la concurs în oraș‟, în 1985, după trei ani de stagiatură, dr. Simona Ionescu a fost repartizată la dispensarul din comuna Tâmboești, locul în care a avut parte „de o cazuistică complexă‟. „În 1985, timp de patru ani, am fost repartizată la Tâmboești unde am activat ca medic de medicină generală. Aveam grijă atât de copii, gravide, cât și de pacienți cronici. Eram mai mulți medici și fiecare își avea sectorul lui. Îmi aduc aminte de un caz al unui bărbat care a făcut un accident vascular, și care era într-o stare precomatoasă. Practic, trebuia dus la spital, însă soția lui m-a rugat să-l fac eu bine. Așa că m-am ocupat el, l-am îngrijit ca la carte și minunea a făcut ca acel om să-și revină complet. Soția lui mi-a mulțumit atunci și mi-a spus că ar trebui să rămân în Tâmboești pentru totdeauna pentru că nu a mai văzut așa medic. Am fost mulțumită că am reușit să-l pun pe picioare pe acel pacient și, totodată, m-am bucurat pentru încrederea pe care mi-a acordat-o soția lui și pentru mulțumirile de la final‟, povestește dr. Simona Ionescu.

Între timp, medicul Simona Ionescu s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie, venirea pe lume a fiului ei fiind unul dintre cele mai frumoase daruri primite de la Dumnezeu. După două luni în care a stat în concediu maternal, „pentru că așa era pe atunci‟, dr. Simona Ionescu s-a întors la serviciu. Din dorința de a fi mai aproape de familie, medicul s-a întors la Focșani. „Am lucrat la ITA. Era un cabinet la gară, în cadrul CFR-ului. Am stat acolo până în 1999‟, spune dr. Simona Ionescu.

Ca să poți fi un medic bun, trebuie să ai și multă cazuistică‟

În perioada în care a lucrat la ITA, dr. Simona Ionescu a făcut gărzi la Triajul Spitalului Județean Focșani, actualul UPU. „N-o făceam pentru bani. Ca să poți fi un medic bun, trebuie să ai și multă cazuistică. Am fost o fire căreia nu i-au plăcut certurile, care a vrut să-și facă datoria. Dacă faci această meserie din dragoste, și dacă respecți jurământul lui Hipocrate, atunci poți spune că-ți faci meseria cu adevărat. Dacă o faci cu alte scopuri, mai bine te lași de ea. Este păcat pentru pacient‟, consideră medicul.

Din anul 1999 și până în prezent, dr. Simona Ionescu lucrează în cadrul SAJ Vrancea, salvând zi de zi viața semenilor aflați în nevoie. „Ambulanța s-a rupt de spital, căpătând personalitate juridică în 1995. De la început și până astăzi, SAJ Vrancea a beneficiat de conducători implicați, care au contribuit la creșterea profesională a fiecărui angajat și datorită cărora am devenit colectivul de astăzi. Pot spune cu sinceritate că mă încearcă un sentiment de mândrie că fac parte din famlia Ambulanței, așa cum este ea, cu bune și rele‟, mai spune dr. Simona Ionescu. Medicul vrâncean spune că, „la un moment dat‟ ajunsese să fie „singura femeie medic între bărbați‟, însă acest lucru nu a fost o problemă, iar tinerii care vor să lucreze la Ambulanță trebuie să știe că „aici este muncă și trebuie să respecte omul și să-și dea tot interesul pentru a-l face bine‟.

În cei aproape 23 de ani de activitate la SAJ Vrancea, dr. Simona Ionescu a salvat viața a mii de oameni. Medicul recunoaște că atunci când sunt implicați copii, intervine emoția. „Te transpui în pielea unei mame care-și vede copilul în această sitauție, însă, dacă noi medicii am claca, atunci n-am putea face nimic. Trebuie să fii puternic, curajos și să știi că numai tu poți să-i faci un bine. Munca noastră, de la ambulanță, este destul de grea. Sunt foarte multe cazuri impresionante, este multă adrenalină și lupți zi de zi ca să poți face cât de mult pentru astfel de cazuri și să le salvezi. Cei care vin la Ambulanță ar trebui să vină cu gândul că trebuie să salveze un om, nu să aibă foloase pecuniare din partea lui, pentru că situația este și așa grea. La Ambulanță este munca grea, dar și frumoasă și cu multe satisfacții‟, mai spune dr. Simona Ionescu.

Covid-ul și-a cam făcut de cap!‟

Viața unui medic de la Ambulanță nu este ușoară. Zilnic, aceștia trebuie să fie pregătiți să intervină la cazuri variate, multe dintre ele foarte grave. Accidentelor de circulație soldate cu victime, bolnavilor cronici, victimelor incendiilor, inundațiilor și celorlalte situații de urgență la care intervin medicii, li s-a adăugat și pandemia de COVID-19. „Începutul pandemiei a fost destul de greu. Cazurile au fost impresionante. Să-l vezi pe om că nu poate să respire și că mult nu mai are… Acest Covid a fost nefast pentru multă lume. Unii n-au crezut în acest virus și nu s-au vaccinat, iar când s-au infectat cu COVID-19, au spus că s-ar vaccina, dar, din păcate, a fost prea târziu. Când ajungeam la un pacient Covid, nu-mi plăcea să-l fac să creadă că are o boală de care toată lumea trebuie să se ferească, dimpotrivă, îi spuneam că o să fie bine, îl încurajam. Covid-ul și-a cam făcut de cap! Sperăm să treacă și să revenim la viața normală‟, spune dr. Simona Ionescu.

În pofida acestei perioade umbrite de pandemie, încă mai sunt oameni care reușesc să le aducă o rază de bucurie medicilor care se luptă să facă diferența între viață și moarte. „Înainte de sărbătorile de iarnă din 2021, o persoană a venit la Ambulanță să-mi mulțumească pentru că «ați fost îngerul nostru păzitor, m-ați înviat». I-am mulțumit la rândul meu pentru recunoștință și m-am bucurat că sunt persoane care ne mai apreciază. La Medicină, toată viața trebuie să înveți, să fii la curent cu noutățile. Chiar și pe cei tineri care vin din facultăți, îi ascultăm și le împărtășim din experiența noastră. De la viitor îmi doresc să fie mai multă înțelegere între colegi. Aș vrea ca și de acum înainte să fim respectați și fiecare să-și facă treaba. Pentru că la SAJ Vrancea suntem o familie‟, conchide dr. Simona Ionescu care mai spune că-și dorește să-și continue cât mai mult activitatea la SAJ Vrancea, ajutând cât mai mulți oameni.

O felicităm pe dr. Simona Ionescu pentru profesionalismul, dedicarea și pasiunea cu care-și desfășoară activitatea de medic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?