Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

După ei, potopul! Liberalii au șters pagina de facebook a Prefecturii Vrancea

Liberalii au preluat pe persoană fizică pagina de facebook a Instituției Prefectului Vrancea și au șters-o după ce Nicușor Halici a fost numit în funcția de prefect. Pagina exista înainte de a fi preluată de persoanele care s-au ocupat de comunicare în perioada guvernelor PNL. Era o plaformă de comunicare folosită intens în special în perioada pandemiei de coronavirus când era urmărită de vrânceni pentru că prezenta informații importante. Pagina era folosită pentru prezentarea evenimentelor organizate în cadrul instituției sau la care participau prefectul ori subprefectul județului. Comunicarea se facea prin intermediul acestei pagini și mai puțin prin comunicate de presă. Erau postate imagini de la ședințele Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social sau de la evenimente precum inundații, alunecări de teren, etc. În mod ciudat însă, pagina era administrată de fostul purtător de cuvânt al Prefecturii, Adrian Crețu, între timp numit administrator public al județului. Practic, deși Adrian Crețu nu mai lucra la Prefectură din aprilie 2021, el a administrat în continuare pagina de facebook a instituției. Asta până ieri dimineață, când a decis să o șteargă. Să elimine practic orice urmă de pe facebook a activității din Prefectură.

Noul prefect Nicușor Halici a declarat că e regretabil ce s-a întâmplat și va fi făcută o analiză pentru a vedea cum s-a ajuns în situația ca pagina să fie utilizată de o persoană care nu mai era angajată în Instituția Prefectului. Din păcate se pare că denumirea instituției, cu date de identificare, a fost folosită de o persoană terță, care nu are legătură cu instituția. Se pare că administratorul public al județului, Adrian Crețu, era cel care avea în proprietate această pagină, el ar fi blocat-o și ar fi șters-o. Dacă așa sunt lucrurile voi vedea într-o perioadă foarte scurtă. Voi solicita să văd cum o persoană fizică a putut să se folosească de o titulatură de instituție, cu toate însemnele ei, pe o perioadă atât de lungă și ulterior, fără niciun minim dialog, să își permită să o șteargă”, a spus prefectul Nicușor Halici.

Administratorul județului, Adrian Crețu, ne-a confirmat că a șters pagina de facebook a Instituției Prefectului, afirmând că nu era „o pagină autorizată, cu bifă albastră”. El a menționat că procedurile din cadrul MAI nu prevăd instrucțiuni clare cu privire la paginile de facebook ale prefecturilor iar comunicarea agreată instituțional este cea directă, prin comunicate de presă. Mai mult, Adrian Crețu spune că a făcut un bine (?!) noii conduceri a Prefecturii deoarece majoritatea celor care au apreciat pagina de facebook erau susținători PNL. „Pagina de facebook pe care am găsit-o avea 130-140 de like-uri. Pagina a fost crescută de mine și cred că le-am făcut un bine pentru că, de ce să nu recunoaștem, de obicei like la pagină dau susținătorii, iar marea majoritate erau simpatizanți PNL. Decât să asistăm la o chestiune cu înjurături, blocaje pe facebook am considerat că e mai ok să o șterg. Nu am transformat-o în altceva, efectiv am șters-o, iar următoarea persoană care se va ocupa de comunicare să facă această chestiune”, ne-a spus Adrian Crețu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?