Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Colegiul Pedagogic din Focșani, reabilitat printr-un proiect al primăriei, finanțat de Ministerul Dezvoltării

Municipiul Focșani va beneficia de 7,33 milioane lei pentru proiectul referitor la creșterea performanței energetice și lucrări conexe la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru investiția de la Focșani, care va fi realizată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA. Potrivit anunțului oficial, au fost semnate 14 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 60.213.289,94 de lei. „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret” este un proiect prin care sunt prevăzute investiții inclusiv la sala de sport.

Printre alte lucrări, proiectul prevede izolarea termică a fațadelor, izolarea pereților exteriori, dotarea cu ventiloconvectoare dimensionate corespunzător necesarului de căldură aferent fiecărei încăperi, instalarea unui sistem cu 12 captatoare solare termice pentru prepararea apei calde, instalarea a două pompe de căldură aer-apă, câte 40kW, pentru producerea energiei termice, instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu o capacitate minimă de 10,84 kW pentru producerea energiei electrice, realizarea unei rampe de acces în clădire și realizarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități.

La Sala de sport va fi reabilitat acoperișul, vor fi refăcute finisajele interioare și exterioare, va fi reamenajat grupul sanitar. De asemenea, sunt prevăzute soluții similare pentru reducera facturilor la utilități, respectiv ventiloconvecotare, captatoare solare termice, pompă de căldură aer-apă, un sistem de panouri fotovoltaice. Proiectul prevede dotarea sălii de sport cu un sistem de ventilare mecanică și recuperator de căldură. „Sistemul se va monta pe acoperișul clădirii și va asigura alimentarea cu aer proaspăt din exterior și evacuarea aerului viciat din interior cu recuperarea căldurii”, se arată în prezentarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?