Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Profit de sute de mii de euro din înșelăciuni cu mașini; un focșănean va fi judecat în Italia

Un focșănean de 32 de ani a luat calea străinătății, însă nu pentru muncă sau plăcere, ci ca inculpat pentru participare la o organizație infracțională și înșelăciune, într-un dosar penal în cadrul căruia a fost emis un mandat european de arestare la solicitarea Judecătorului pentru anchete preliminare de la Tribunalul Rovigo. De altfel, focșăneanul a fost reținut și apoi arestat în țară pe 24 noiembrie 2021, pentru 15 zile. Bărbatul nu a avut de obiectat în ceea ce privește predarea sa autorităților italiene, ci a solicitat doar ca, până la acel moment, să fie arestat la domiciliu, pe motiv că are un copil minor cu care ar mai dori să petreacă ceva timp, mai ales că nu ar fi în relații tocmai bune cu concubina sa. (…) ia act de consimțământul persoanei solicitate (…), de a fi predată autorităților judiciare din Italia. Admite cererea autorităților judiciare italiene şi dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Rovigo la data de 22.07.2021, pe numele persoanei solicitate (…), dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.12.2021 şi până la data de 06.01.2022, inclusiv şi predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare. Constată că persoana solicitată a fost reținută (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autoritățile judiciare italiene) pe o durată de 24 ore, cu începere de la data de 24.11.2021, ora 11.40 şi arestată provizoriu pe o durată de 15 zile de la data de 24.11.2021 şi până la data de 08.12.2021, inclusiv, se arată în hotărârea Curții de Apel Galați.

Din ce a reținut instanța în motivare, așa cum apare pe rolii.ro, infracțiunile pentru care este cercetat focșăneanul au legătură cu vânzarea fictivă a unor mașini, prejudiciul fiind de ordinul a sute de mii de euro: În perioada ianuarie – mai 2020 persoana solicitată s-a asociat cu alte persoane în scopul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune în dauna unor persoane fizice și juridice. A deținut funcția de reprezentant al salonului auto „(…)” din Occiobello (Rovigo) care avea activitate principală comercializarea de autoturisme din gama de top. Astfel, au fost utilizate propuneri contractuale avantajoase, au fost expuse spre vânzare autoturisme deja înmatriculate, cu plăcuțe de înmatriculare împrumutate de la alți subiecți comerciali, încasând avansuri în momentul semnării contractului și solicitând soldul înainte de predare. De asemenea, s-au realizat transferuri de bani către conturi bancare curente, deschise la instituții bancare italiene și străine, pe numele unor persoane fizice și juridice, indicând în eroare persoanele vătămate, pentru a obține profit injust în sumă de sute de mii de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?