Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GALERIE FOTO: Minifotbal – CS Covaci Junior și-a premiat jucătorii!

  • Premierea a avut loc duminică, 19 decembrie, la Panciu

Clubul Sportiv Covaci Junior, manageriat de fostul fotbalist Marian Covaci, și-a premiat sportivii, așa cum o face la fiecare sfârșit de an. Într-o elegantă locație de lângă Panciu, pentru micii fotbaliști ai clubului de la grupele de la Focșani, Panciu, Străoane, Răcoasa, Tulnici și părinții lor au cântat invitați speciali: excepționalul Cor al Parohiei Irești, dirijat de părintele Ionel Miron, cu un concert de colinde și cantautorul Vali Doagă cu melodii adecvate evenimentului. A fost o după amiază dominată de spiritul apropiatelor Sărbători ale Crăciunului, de bucuria întâlnirii. O sărbătoare a sportului, în care fiecare fotbalist a primit câte o cupă personalizată ce le va aminti peste ani de festivitatea organizată special pentru ei. Cadoul dulce pentru vedetele evenimentului a fost tortul – cât să ajungă pentru toți, pe care a fost înscris ”La mulți ani, 2022, CSC Covaci Junior 2012”.

După sărbătoarea de la Panciu, Marian Covaci a dorit să transmită și prin intermediul Monitorului de Vrancea mesajul: ”Mulțumesc managerului Valentin Manolescu de la Autovip pentru implicare și susținere, domnului doctor Cristian Onia de la Clinica Expert Medical, care ne-a fost alături la competițiile organizate de noi în acest an și nu în ultimul rând domnului primar Cristi Valentin Misăilă deoarece de câte ori am mers la domnia sa cu propuneri, a fost de acord să ajute copiii și să le ofere bucurii!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?