Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și GALERIE FOTO: Fetițele unei polițiste vin în sprijinul unei familii din Dumitrești a cărei casă a fost mistuită de flăcări

În luna noiembrie a acestui an, o familie cu trei copii din Dumitrești a rămas fără agoniseala de-o viață, după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Ajunși imediat la fața locului, pompierii din cadrul SVSU Dumitrești au constatat că locuința ardea generalizat, iar în urma lichidării incendiului, familia nu a mai putut recupera nimic. Cei trei copii și părinții lor au fost ajutați ulterior de localnici și de Adrian-Viorel Banaurs, primarul comunei Dumitrești, atât financiar, cât și cu alimente, haine, electrocasnice și o locuință provizorie. În sprijinul celor trei minori ai familie Stănescu vin și fetițele Laurei Elena Lazăr, o polițistă din Vrancea.

Theea (9 ani) și Iris (7 ani) Nicoară au început să confecționeze ornamente pentru bradul de Crăciun pe care vor să le vândă, iar banii câștigați îi vor dona celor trei copii. Pentru a le ajuta, mama celor două fete a făcut o postare pe pagina de Facebook. „Am aflat despre incendiul din Dumitrești prin prisma serviciului. Ulterior, am văzut o postare pe Facebook-ul unei prietene, care atașase și poze cu copiii. Le-am arătat postarea fetelor și le-am spus despre necazul acelei familii, iar ele au fost impresionate și au venit cu ideea de a-i ajuta prin confecționarea de globuri. Au deja «experiență» în confecționarea de globuri pentru că au făcut asta și anul trecut. Dar acelea au fost făcute cadou rudelor și prietenilor. Ele au pus ca preț 5 lei/ globuleț și le vom livra noi în Focșani sau le putem trimite și prin poștă, dacă va fi cazul. Mi s-a părut minunată ideea lor, tocmai din acest motiv am postat-o pe Facebook pentru că astfel își dezvoltă spiritul civic și au și satisfacția muncii răsplatite‟, spune Laura Elena Lazăr, agent de poliție în cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești.

Theea este elevă în clasa a III-a, iar sora ei, Iris este în clasa pregătitoare, amndouă fiind eleve ale Școlii Gimnaziale „Ioan Vodă cel Viteaz‟ din Slobozia Ciorăști. Mama lor spune că fetițele au fost învățate să facă fapte bune încă de la vârste fragede, iar anul trecut au mers împreună cu polițiștii vrânceni pentru a dona jucării unei familii din Poiana Cristei a cărei casă a fost cuprinsă de flăcări. „Fiecare mamă este binecuvântată cu copii perfecți, dar Theea și Iris sunt cum nici n-am visat. Chiar cred că sunt minunate. Ne propunem să ajungem la familia din Dumitrești în apropierea Crăciunului. Deja au început să se strângă banii, dar, pe lângă suma aduntă din vânzarea globulețelor, le vom duce și dulciuri, jucării și alimente‟, mai spune Laura Elena Lazăr.

Împreună suntem mai puternici

A doua zi de la producerea incendiului, pe pagina de Facebook a SVSU Dumitrești a fost postat următorul mesaj: „în prag de iarnă, familia Stănescu a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu devastator. Le-a ars într-o clipă toată agoniseala strânsă cu multă trudă. Pentru cei care vor să ajute familia Stănescu, vă punem la dispoziție un cont deschis la CEC BANK pe numele Stănescu Anamaria. Cod IBAN: RO90 CECE C001 9463 9743 9311‟. Am stat de vorbă cu Adrian-Viorel Banaurs, primarul comunei Dumitrești, care ne-a spus că Primăria Dumitrești a oferit familiei Stănescu un ajutor financiar, iar în prezent încearcă să-i ajute pe cei trei copii cu o locuință. „În prezent, atât părinții, cât și cei trei minori locuiesc într-o casă din centrul Dumitreștiului, situată pe strada principală, până în râul Motnău. Însă, în urma unor discuții cu mai mulți binevoitori, ne propunem să identificăm un loc unde să le facem un locaș în care cei doi părinți să-și poată întreține familia. Localnicii s-au mobilizat și i-au ajutat fiecare cu ce a putut, iar eu am îndrumat foarte multe cunoștințe să-i ajutăm‟, spune primarul Adrian-Viorel Banaurs.

Cu toate că nu au reușit să recupereze nimic din locul pe care-l numeau acasă, Ion (44 ani) și Anamaria (34 ani) Stănescu sunt recunoscători pentru faptul că au reușit să se salveze din calea flăcărilor. „Sunt două săptămâni și ceva de la incendiu. La ora 02:00 noaptea ne-am trezit că ardea în spatele casei. Am luat copiii și am ieșit afară. N-am apucat să luăm nimic. Casa era făcută toată din lemn. A ars complet. În 20 de minute n-a mai rămas nimic. Am trei copii: David de 5 ani, Denisa de 8 ani și Gabi de 17 ani. Doi merg la școală și cel mic la grădiniță. Acum stăm într-o casă bătrânească pe care ne-au dat-o până reușim să ne facem locuința. Nu plătim chirie, plătim doar lumina. Ne-au ajuat oamenii cu mâncare, plăpumi, haine, mașină de spălat, aragaz. Am mai avea nevoie de un frigider în care să punem mâncarea. Nu suntem angajați nicăieri. Mai lucrez cu ziua, mai fac oale, mai repar câte ceva‟, spune Ion Stănescu.

Cu toate că ar trebui să fim buni pe tot parcursul anului, luna decembrie este cunoscută pentru magia pe care o emană. Fiecare dintre noi ne dorim ce-i mai bun pentru familiile noastre, dar nu trebuie să uităm că nu putem trăi singuri pe acest pământ. Dacă vreți să dați o mână de ajutor familiei Stănescu o puteți face fie cumpărând un ornament de Crăciun, accesând pagina de Facebook – https://www.facebook.com/lauraelena.lazar.7, fie donând în contul deschis la CEC BANK pe numele mamei, Anamaria Stănescu:

RO90 CECE C001 9463 9743 9311.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?