Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

După contestații, doar 2 medii au fost mai mari sau egale cu 5 în Vrancea, la Evaluarea Națională

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2021 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a centralizat duminică, 4 iulie 2021, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de către absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 24 iunie 2021).

În urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 1528, adică 75,57% din totalul candidaților prezenți care au susținut ambele probe de examen. (înainte de contestații, 1526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 75,46 % – n.r.)

La proba de Limba și literatura română, 1719 de candidați au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci) – (față de 1715 candidați înainte de contestațiii – n.r.). După contestații, la Limba și literatura română se înregistrează 9 note de 10 (zece) în județul Vrancea – (la fel ca înainte de contestații). La Matematică,1358 de candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci) – (față de 1357 de candidați înainte de contestațiii – n.r. ), iar 28 de lucrări au fost notate cu 10 (zece) – (la fel ca înainte de contestații). În județul Vrancea, au fost depuse 194 de contestați la Limba și literatura română și 102 la Matematică.

Rata de participare a fost de 94,79%: 2022 de candidați prezenți (dintr-un total de 2133 de absolvenți înscriși). Niciun candidat nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni, 5 iulie (calendarul complet este disponibil aici). În acest scop, în județul Vrancea s-a înscris 1 candidat.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Ghidul candidatului 2021 – Admiterea în învățământul liceal și profesional de stat se poate consulta accesând următorul link: https://isjvrancea.ro/ghidul-candidatului-2021/

 

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE,  INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL, prof. Gabriela Daniela MARCHITAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?