Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. Culturismul, pasiunea agentului supraveghetor Claudiu-Ștefănel Nechifor din cadrul Penitenciarului Focșani

La cei 22 de ani ai săi, Claudiu Ștefănel Nechifor, agent supraveghetor în cadrul Penitenciarului Focșani, se mândrește cu faptul că a câștigat prima sa medalie de aur la o competiție de Culturism și Fitness, deși este abia la început de drum. În luna mai, la Cluj Napoca, au avut loc întrecerile Cupei României la Culturism și Fitness, unde, din cei 16 participanți, Claudiu Nechifor, membru al clubului focșănean Ulise, s-a clasat pe locul 7, și s-a întors acasă cu medalia de aur la juniori, categoria 75 de kilograme. Pasiunea pentru culturism a început în urmă cu trei ani, când tânărul era încă elev al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna. „De loc, sunt din județul Bacău. După ce am urmat un an de zile cursurile Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna, am fost repartizat la Penitenciarul Focșani. Deși puteam să mă decazarmez, și să fac naveta, am ales să stau acolo, la cămin.

Prima mea pasiune, din copilărie, a fost fotbalul, însă, în timpul școlii militare, am aflat câte ceva din tainele culturismului, și m-a atras. În ultimii 3 ani și jumătate m-am axat pe culturism. Pasiunea aceasta a început la Târgu Ocna, unde aveam un coleg pasionat de fitness. După orele de curs, am început să merg cu el la sală și, cu timpul, am dezvoltat o atracție pentru partea asta a fitness-ului. Pot spune că 80% din pregăttirea acestui sport are loc în bucătărie. Pentru că fiecare sportiv are nevoie de un anumit număr de calorii pe care să le consume zilnic, în funcție de greutate sportivului, sunt niște formule care-ți permit să afli caloriile de menținere și caloriile pentru definire‟, explică Claudiu Nechifor.

„Mi-a plăcut sportul de mic‟

În clasele V-VIII, Claudiu Nechifor a fost elev al Liceului Teoretic „Emil Botta‟ din Adjud, urmând ca în anii de liceu să-și descopere talentul sportiv în cadrul Liceului cu Program Sportiv „Nadia Comăneci‟ din Onești. „Mi-a plăcut sportul de mic. Am început cu fotbalul de la 12 ani. Asta mi-a plăcut să fac cel mai mult, eram toată ziua cu mingea pe terenul de fotbal alături de alți copii. Am început să joc la echipa comunală, la Liga a V-a. Aveam 13 ani când m-au luat în echipă. În timpul liceului, am jucat fotbal la republicani, la Dinamo-Onești, în echipa de juniori din Liga I. În ultimul an de liceu am jucat la echipa liceului, pentru că am vrut să mă axez mai mult pe examenul de bacalaureat‟, explică Claudiu Nechifor, care se mândrește cu faptul că la proba scrisă la Limba și Literatura Română a obținut a doua cea mai mare notă din liceu, nota 9.

Le-aș recomanda viitorilor boboci de liceu să urmeze un liceu cu program sportiv, pentru că, dacă-ți dai puțin interesul, reușești să iei lejer Bacalaureatul. Pentru mine n-a fost așa greu, mi-am împărțit timpul în așa fel încât să fac și fotbal și să mă împart și cu școala. În clasa a XII-a m-am gândit să dau la Școala de pregătire a agenților de penitenciare. Aveam un prieten care mi-a propus să încerc aici, spunându-mi că, la finalul studiilor, voi avea un loc de muncă stabil. Părinții nu mi-au influențat niciodată deciziile, ci, dimpotrivă, m-au susținut mereu, motiv petnru care le mulțumesc‟, mai spune Claudiu Nechifor.

Începând cu luna septembrie a anului 2018, Claudiu Nechifor a descoperit în ce constă concret munca unui agent de penitenciar care, zilnic, trebuie să facă față unui regim de muncă solicitant. „Admiterea la școala militară a constat într-un examen scris la Limba și Literatura Română și la Istorie, examen psihologic și o probă sportivă, în prealabil depunându-mi dosarul la penitenciarul în cadrul căruia voiam să activez. În primele zile pot spune că a fost destul de greu, până m-am acomodat. În timpul școlii militare am făcut practică la Centrul Educativ din Târgu Ocna, acolo fiind minori cu care interacționam mai greu din pricina faptului că nu înțelegeau, uneori, gravitatea faptelor comise în urma cărora au ajuns acolo. Aici, la Penitenciarul Focșani am avut de-a face cu persoane custodiate adulte‟, explică Claudiu Nechifor.

„La sala de sport trăiesc cu adevărat‟

Obișnuit cu rigorile sportului încă din copilărie, lui Claudiu Nechifor nu i-a fost greu să se acomodeze cu noile reguli ale culturismului. „Eram obișnuit să mănânc sănătos pentru că făceam fotbal, doar că în cazul culturismului, am adăugat și antrenamentele din sala de forță. Pregătirea pentru un concurs de culturism începe cu 12 săptămâni înainte de competiție, timp în care sportivul ajunge până la 2, chiar 3 antrenamente pe zi. La sala de sport simt că trăiesc cu adevărat. Ziua începe cu o oră de cardio, dimineața, pe stomacul gol, iar apoi seara continuă cu mersul la sală.

Nu contează ora la care mănânci, important este să-i oferi organismului necesarul zilnic de calorii. Raportat la 75 de kilograme, categoria la care am concurat eu, aveam nevoie de 1.400/1.500 de calorii pe zi. Pregătirea am început-o având o greutate de 85 de kilograme, și am ajuns ca, la concurs, să am 71, 200 kilograme. Nu pot spune că nu am avut emoții, însă ele au fost constructive, odată ajuns pe scenă, am fost mândru de mine și am trăit cu adevărat momentul. Chiar mă mândresc cu faptul că din 16 participanți, eu am obținut locul 7, având în vedere că este prima comptetiție la care particip‟, spune Claudiu Nechifor.

Tânărul se pregătește pentru următoarea competiție de culturism care va avea loc în septembrie, la Sibiu, unde speră că va obține locul I, astfel încât să fie selectat în lotul național. „Îmi doresc să ajung la europene, la balcanice și chiar la mondiale pentru că simt că abia acolo începe drumul meu pe linie de culturism. Celor care vor să facă performanță în acest sport, le sugerez să înceapă pregătirea din timp, și să o respecte, pentru că în culturism este vorba despre continuitate. Sportul, pentru mine, înseamnă viață; prin sport trăiesc, și sportul mă ajută să mă deconectez de la stresul cotidian‟, mai spune Claudiu Nechifor.

Pentru că-și dorește să evolueze atât din punct de vedere profesional, cât și personal, Claudiu Nechifor spune că vrea să se înscrie și la Facultate, și să facă un curs de personal trainer, din dorința de a-i ajuta și pe alții să facă performanță în culturism și fitness.

Îl felicităm pe Claudiu Nechifor pentru rezultatul obținut, în luna mai, la întrecerile Cupei României la Culturism și Fitness, încurajându-l totodată să continue să ne reprezinte județul cu mândrie în cadrul viitoarelor competiții sportive!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?