Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Adjudenii din Burcioaia, solicitați să semneze pentru înființarea unei stații de autobuz

Primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor, a anunțat că va fi înființată o linie de transport public în comun ce va lega satele Adjudu Vechi și Șișcani de Adjud. De asemenea, va fi înființată o stație de transport în comun în cartierul Burcioaia, fiind necesare semnături din partea cetățenilor.

„Începând din luna ianuarie a acestui an, administrația publică locală întreprinde demersurile necesare pentru înființarea unei stații de transport în comun în cartierul Burcioaia. Pentru modificarea actualului Program de transport de către operatorul de transport județean căreia i-a fost delegată gestiunea pe ruta 069 – Focșani – Adjud, va trebui să punem la dispoziția Consiliului Județean Vrancea mai multe documente, printre care și un tabel cu semnăturile cetățenilor privind solicitarea de deviere a traseului prin acest cartier. În acest scop, îi rugăm pe cetățenii din cartierul Burcioaia să își prezinte acordul prin semnarea tabelului pus la dispoziție în următoarele zile de către un reprezentant al Primăriei Municipiului Adjud. De asemenea, vă aducem la cunoștință că în curând va fi înființată o linie de transport public în comun locală ce va lega satele aparținătoare Adjudu Vechi și Șișcani de Adjud“, se arată într-o informare a primarului Florin Nechifor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?