Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și FOTO: Incendiu puternic la Burcioaia, municipiul Adjud. Un grajd cu animale cuprins de flăcări

BULETIN INFORMATIV

Un grajd în care erau adăpostite mai multe animale a fost cuprins de flăcări ca urmare a scânteilor provenite de la un aparat de sudură și a lucrărilor de sudură fără ”permis de lucru cu foc”. 

Evenimentul s-a produs astăzi, 09 februarie, în jurul orei 13:25, în cartierul Burcioaia din municipiul Adjud. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 2 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. 

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la un grajd și trei anexe, cuprinzând o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 3 ore pentru lichidarea incendiului,  arderea fiind întreținută de vântul puternic și cantitatea mare de plante furajere care se afla depozitată în anexe.

În timpul intervenției o persoană de sex masculin în vârstă de 28 a suferit arsuri la membrele superioare. Aceasta a primit asistență și îngrijiri de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului. Pacientul a refuzat transportul la spital.

În urma evenimentului au ars: 3 porci mari și 7 porci mici, grajdul în suprafață de 140 mp și anexele în suprafață de 60 mp, 5 t plante furajere, 5 butoaie din palstic, 1 flex și 1 aparat de sudură.

În ciuda condițiilor nefavorabile, pompierii au reușit să salveze o anexă și 1 ied.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?