Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

30 de mii de porci vor fi sacrificați la ferma din Golești care aparţine grupului Premium Porc în urma apariției unui focar de Pestă Porcină

Aproximativ 30 mii de porci vor fi sacrificați la ferma din Golești care aparţine grupului Premium Porc în urma apariției unui focar de Pestă Porcină Africană. Exploatația se află deja în carantină iar după sacrificarea și neutralizarea porcinelor va începe igienizarea și dezinfecția fermei. Conducerea companiei Premium Porc a anunțat că este în contact permanent cu toate autoritățile competente și va respecta toate deciziile care se impun în astfel de cazuri. Din fericire, alte ferme din grupul Premium Porc nu sunt în pericol, nefiind transferuri de animale în ultimele săptămâni de la ferma din Golești. „Trăim momente fără precedent în istoria companiei noastre. Am început anul 2021 sperând că singura luptă pe care o vom duce va fi cu efectele pandemiei de COVID-19. În ciuda unor reguli de biosecuritate extrem de severe, recunoscute în întreaga industrie, ne vedem în situația de a sacrifica atât de multe animale. Dar, vom trece și peste asta și vom merge mai departe construind un business sustenabil împreună cu cei peste 500 de oameni care ne sunt alături” a declarat Lars Drescher, CEO Premium Porc Group.

Potrivit unui comunicat de presă, activitatea în celelalte nouă ferme proprii ale Premium Porc Group va continua cu respectarea tuturor prevederilor legale și a măsurilor care se impun în astfel de situații. Nu au existat transferuri de animale în ultimele săptămâni de la ferma Premium Porc care să pună în pericol și alte ferme din grup. În continuare, toți angajații compania Premium Porc vor rămâne la fel de atenți și prompți în respectarea celor mai stricte standarde de biosecuritate”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea au arătat că virusul a fost confirmat în data de 2 ianuarie, după ce opt porci de la fermă au murit. În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Imediat au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației. „D.S.V.S.A. Vrancea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic”, precizează DSVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?