Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

VIDEO și FOTO: Un tânăr acuză „lipsa de seriozitate, mizeria și frigul” din Spitalul Județean Focșani. El a filmat o infirmieră care bruschează un pacient

Un tânăr din Vrancea a trecut, săptămâna trecută, printr-o experiență deloc plăcută, internat fiind la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. El acuză că s-a confruntat cu „lipsa de seriozitate, mizeria și frigul” din cea mai mare unitate sanitară din județ. Asta în condițiile în care unitatea spitalicească este condusă din primăvara acestui an de liberala Elena Codruța Mihalache, ajunsă în funcție din postura de rudă a prefectului PNL-ist Gheorghiță Berbece. Înainte de alegerile locale, managerul PNL al Spitalului județean s-a ocupat cu strângerea de semnături și împărțirea de materiale de propagandă pentru „ciuma galbenă”, așa că posibil să nu fi avut chiar atât de mult timp pentru job-ul de la principala unitate spitalicească din județ.

Tânărul ne-a trimis pe adresa redacției câteva fotografii și un clip video în care se observă cum o infirmieră bruschează un bărbat internat. Vrânceanul ne cere, printr-un mesaj, să luăm măsuri pentru că „este ceva de speriat în acel spital”.

„Îl bruscau și vorbeau foarte urât cu el”

Igrasie, toalete fără încuietori, mizerie, asistente care fumează pe scările spitalului și… bătaie de joc, asta acuză C.I., tânărul pentru care perioada în care a fost internat la Spitalul Județean Focșani a însemnat un lung șir de nemulțumiri. „Am fost internat la spital săptămâna trecută. Prima dată m-au băgat la Covid, ca să mă testeze. Acolo era frig, era mizerie… Mi-au făcut testul de Covid, apoi m-au băgat într-un salon cu domnul din videoclip. Cu dânsul se comportau urât, foarte urât… îl trăgeau, îl împingeau, îi vorbeau urât. A întrebat un om de acolo din salon: «De ce vă comportați așa?! că are arsuri, este bătrân» și o asistentă i-a răspuns: «Păi și așa, noi nu luăm sporuri pentru arși, de ani de zile». Am înțeles de la doamnele asistente care vorbeau între ele că domnului respectiv i-a luat foc casa și că s-a ars și el; focul pornise de la o tripă, și era și el înăuntru. Are 55 de ani. Făceau mișto de el… omul era singur și nu avea cine să-l ajute, iar ele nu-i acordau ajutorul de care avea nevoie pentru problemele lui. Dânsului îi vorbea urât pentru că a făcut în pampers, și îl certau de ce nu s-a dus la baie. Dar săracul  nu putea nici măcar să se dea jos din pat”, povestește C.I..

„Urcă, mă, în pat că deja m-apucă nervii!”

În videoclipul trimis de tânăr se poate observa cum infirmiera se apropie de patul bărbatului și îi cere acestuia, preț de câteva secunde, să se urce în pat pentru a-i așeza pampersul. Bărbatul are unul dintre picioare bandajat aproape în totalitate și cu greu se străduiește să se întindă în pat de unul singur. La un moment dat, vizibil iritată, infirmiera îl apucă de piciorul bandajat, îl împinge în pat și îi spune: „Urcă în pat. Hai! Urcă, mă, în pat că deja m-apucă nervii! Ce să stau, că n-am timp să stau! Hai, acuma învârte-te-n pat cât vrei!”.

Tânărul pacient este oripilat și de condițiile din spital. „De exemplu, la etajul la care am fost eu repartizat, ușile la toalete nu se închideau efectiv, n-aveai deloc intimitate. Am încercat o dată să-i cer o hârtie unei asistente și mi-a spus că nu are, și, văzând cum se comportă, nici n-am mai insistat. Toată lumea de acolo se plângea că este mizerie, este frig, nu aveau cu ce să se învelească, decât cu o păturică. În salon era cât de cât curățel, doar că era frig, și lenjeria nu a fost schimbată timp de cinci zile, doar când a fost un control, nu știu de unde, i-au schimbat-o doar domnului cu arsuri. Asistentele fumau în incinta spitalului, mai exact pe casa scării și scrumau în păhăruțe de cafea”, mai spune C.I..

Angajări cu dosare

Pe motiv de pandemie, la Spitalul Județean s-au făcut multe angajări, dar nu în baza unui concurs, ci după selecții de…dosare. Au fost angajați asistenți, infirmiere, îngrijitoare, personal Tesa. Pe adresa redacției am primit și mesaje în care erau lansate acuzații privind unele angajări pe criterii de muncă prestată în folosul partidului doamnei manager, fost stomatolog de Păunești. Dacă e așa sau nu, rămâne la latitudinea instituțiilor competente să decidă.

Este de reținut însă că oamenii care ajung la spital, nu o fac pentru că-și doresc, ci pentru că se confruntă cu diferite probleme de sănătate. Or, să te afli într-o astfel de situație, ca a bărbatului bruscat, cu casa arsă și corpul bandajat, și să fii îmbrâncit de o infirmieră care spune că: „m-apucă nervii”, în momente în care angajata spitalului ar trebui să-și arate compasiunea și grija, este foarte grav. Să mergi la spital ca să te tratezi și să găsești frig, mizerie și lipsă de omenie, este foarte grav.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?