Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

VIDEO și FOTO! Protest la Garoafa, pe trecerea de pietoni unde a fost accidentată mortal o femeie: „Prea mulți oameni nevinovați mor!”

Accidentul rutier de la Garoafa, care a avut loc luni, 5 octombrie, și în care o femeie de 57 de ani a fost spulberată de o mașină, pe trecerea de pietoni, a amplificat la maxim nemulțumirea localnicilor din comună.
Evenimentul tragic de luni a fost urmat de un altul, o ciocnire între două mașini soldată, din fericire, doar cu pagube materiale, după cum ne-au informat martorii.

Viteza cu care se circulă pe drumul european E85, care traversează comuna, și faptul că trecerea de pietoni a devenit un pericol mortal, au aprins scânteia care a declanşat un val de proteste în mediul online şi care i-a scos în stradă astăzi pe locuitorii din Garoafa.

„Vrem să atragem atenția și să facem publică îngrijorarea noastră, provocată de nenorocirile care se întamplă la noi în comună, din cauza șoselei E 85. Prea mulți oameni nevinovați mor, iar copiii noștri sunt puși în pericol în fiecare zi, când se duc la școală, deoarece pot fi spulberați pe trecerea de pietoni. În această săptămână au fost două accidente cu un mort pe trecerea de pietoni. Noi nu cerem decât un amărât de semafor cu senzori, pentru a limita numărul accidentelor, dar nu ne ascultă nimeni. Vom fi nevoiți să blocam într-un fel strada, poate așa, cineva ne va băga în seamă” era mesajul trimis ziarului nostru, în urmă cu câteva zile, de Pătrașcu Aurelia. 

Iată că astăzi, mobilizaţi pe facebook, un număr mare de localnici au apelat la ultima soluție: s-au strâns pe marginea drumului european, în locul în care luni s-a produs accidentul, pentru a cere îmbunătăţirea siguranţei rutiere în zonă.
„Este un mod de a atrage ATENTIA autorităților pentru a face ceva cu viteza cu care se circulă pe E 85”, spune unul dintre cei prezenți la protest.
Pe trecerea de pietoni unde a fost omorâtă luni femeia de 57 de ani, protestatarii au traversat neîntrerupt, astfel că s-a format o coloană de mașini care au fost obligate să oprească. Echipajele de polițiști prezente la fața locului, au dirijat circulația și au asigurat ordinea în zonă.

În final, locuitorii comunei Garoafa prezenți la protestul de astăzi au redactat o petiție în care atrag atenția autorităților că trecerea de pietoni nesemaforizată a devenit un pericol pentru orice pieton nevoit să o străbată.

Petiția va fi trimisă către instituțiile avizate (Poliție, CNADNR), împreună cu solicitarea amplasării unui semafor care să limiteze viteza șoferilor din zona respectivă și care, bineînțeles, să reducă riscurile de accidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?