Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Acuzații la Tâmboiești: Candidații PSD pentru Consiliul Local, amenințați de primarul liberal

Primarul liberal al comunei Tâmboiești, Mariean Pleșea, este acuzat de social democrați că face presiuni asupra cetățenilor și a candidaților PSD la Consiliul Local. Candidatul PSD la Primăria Tâmboiești, Romeo Dobrin a acuzat că doi dintre candidații social democrați s-au retras de pe liste după ce au avut discuții cu edilul liberal în funcție. Mai mult, candidatul social-democrat ne-a spus că și alți consilieri locali au fost contactați de primarul comunei și li s-a cerut să se retragă din cursa pentru alegerile locale.

Li s-a spus să se retragă de pe lista de consilieri. Dacă nu, vor avea de-a face cu el. Deja am doi consilieri, Aurel Marin și Sandu Turcu, care s-au retras de pe lista de candidați. A fost o decizie care i-a luat prin surprindere și pe cei de la Biroul Electoral, pentru că nu este ceva normal să îți retragi candidatura la trei zile după ce ai depus actele. Sunt mai multe persoane care au spus că au fost contactate de primarul liberal. Nu este normal ce se întâmplă! Este campanie electorală, trebuie să ne prezentăm proiectele în fața oamenilor, nu să fie amenințați ca să nu voteze candidatul PSD. Am și rude cărora primarul le-a spus să nu voteze cu mine, iar oamenii, pe bună dreptate, i-au spus că nu pot face așa ceva. Am un consilier care are și dovada faptului că a fost contactat telefonic de primar și invitat la o discuție la primărie. Nu este normal ceea ce se întâmplă aici!”, ne-a spus candidatul PSD la Primăria Tâmboiești, Romeo Dobrin.

Contactat de reporterii Monitorul de Vrancea, primarul liberal de la Tâmboiești neagă acuzațiile și spune că nu există dovezi în acest sens. „Cei ce au făcut acuzațiile să le documenteze. Eu nu am amenințat pe nimeni, nu am discutat cu ei. Nu este felul meu de a fi, să fac amenințări, să am conflicte”, a spus primarul liberal, Mariean Pleșea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?