Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

VIDEO și FOTO! Marcel Ciolacu, ales președinte al PSD. Delegația vrânceană a participat la vot prin sistem de video-conferință

Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al Partidului Social Democrat în urma votului exprimat de cei 1.460 de delegaţi din cele 39 de centre regionale organizate, sâmbătă, în cadrul congresului extraordinar al partidului.

Unul dintre aceste centre a fost în Vrancea, președintele organizației județene a PSD, Marian Oprișan, parlamentari și primari participând la vot. Ca reacție la un articol publicat pe stirileprotv.ro , conform căruia „liderii PSD Vrancea au urmărit congresul dintr-un local pescăresc, fără măști”, președintele Marian Oprișan a postat mai multe poze pe pagina sa de Facebook, în care se vede că toți participanții poartă măști și respectă distanța socială. De asemenea, Marian Oprișan a precizat: „Realitatea arată că delegația PSD Vrancea a respectat regulile de distanțare socială și celelalte prevederi legale pe perioada desfășurării Congresului PSD. Manipulările de la TV…ca la PRO TV.”

Votul la Congresul extraordinar al PSD a fost secret, cu buletine, procesele verbale urmând a fi transmise la centru. Centrele teritoriale, dintre care unul la Palatul Parlamentului, au fost dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului, iar toţi participanţii au avut acces pe ecrane la imaginile din celelalte centre. În urma votului secret, cu buletine, Marcel Ciolacu a fost desemnat preşedinte al PSD cu 1.310 voturi pentru moţiunea susţinută de acesta, iar Eugen Teodorovici a primit 91 de voturi. Totodată, au fost înregistrate 49 de voturi nule. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a invitat, sâmbătă, pe contracandidatul său la şefia partidului, Eugen Teodorovici, să se alăture echipei sale. „O să-l invit pe Eugen Teodorovici să se alăture acestei echipe şi să înţeleagă că o entitate cum este PSD depăşeşte jocul singular. Filmele cu Chuck Norrris şi ‘Lupul singuratic’ erau prin anii ’75”, a afirmat Ciolacu după congresul extraordinar al PSD, în care a fost ales preşedintele formaţiunii.

Din noua echipă de conducere a PSD, a anunţat Ciolacu în cadrul congresului, vor mai face parte: Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Vasile Dâncu, Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Daniel Băluţă, Doina Fedorovici, Victor Negrescu, Decebal Făgădău, Ionuţ Pucheanu, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Titus Corlăţean, Laurenţiu Nistor.
Obiectivul social-democraţilor la alegerile locale este să rămână în continuare cel mai mare partid politic din România, a declarat Marcel Ciolacu sâmbătă, după congresul în care a fost ales preşedintele PSD, şi a adăugat că în cazul unui scor slab, el va fi cel care va deconta acest lucru.

„Obiectivul principal la alegerile locale este să avem cei mai mulţi aleşi locali, pentru că alegerile locale sunt primele, la fel cum avem şi acum, cu alte cuvinte să rămânem, în continuare, cel mai mare partid politic din România. În ceea ce priveşte decontul, decontul este al meu personal şi mi-l asum în totalitate”, a afirmat Ciolacu, întrebat care este obiectivul partidului la alegerile locale şi parlamentare şi cine va deconta un eventual scor slab la alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?