Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Mai multe blocuri din Mărășești vor fi reabilitate energetic

Mai multe blocuri din orașul Mărășești vor fi reabilitate energetic datorită includerii lor în ”Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe”, ca urmare a demersurilor făcute de autorităților locale. Pentru această investiție, Primăria Mărășești a obținut o finanțare de 2,6 milioane lei. Blocurile care vor fi reabilitate energetic de Primăria Mărășești se află pe strada Garoafei: blocul B1, scara C și blocul B2, scările A, B, și C. În total, în cele patru scări de bloc se află 80 de unități locative. Lucrările trebuie realizate până la finalul anului 2022 și prevăd izolarea termică a fațadei blocurilor, închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă și izolarea termică a planșeului peste subsol. ”Îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii orașului Mărășești este o prioritate pentru administrația locală. În urmă cu mai mulți ani am derulat un proiect de reabilitare energetică a blocurilor și am făcut demersuri pentru a continua asemenea investiții, pentru că blocurile din oraș sunt vechi și nu oferă o protecție corespunzătoare pe perioada iernii. Prin reabilitarea energetică a blocurilor locuitorii beneficiază de un confort sporit, la costuri mai reduse, deoarece sunt eliminate pierderile de căldură”, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?