Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Reprezentantul „țiganilor nomazi” din Vrancea le mulțumește reprezentanților MAI, iar pe romi îi îndeamnă să nu se teamă

Mihai Codreanu, reprezentantul „țiganilor nomazi” din Vrancea, și preot într-o biserică penticostală din Focșani, a ținut să le mulțumească personal autorităților vrâncene care au îngăduit, spune el, buna desfășurare a înmormântării tânărului de 27 de ani strivit de un perete.

Cu această ocazie, bărbatul a ținut să clarifice și câteva aspecte legate de teama romilor cu privire la noul COVID-19. „Țiganii erau foarte înspăimântați să se ducă la spitale din cauza virusului Covid, spuneau că vor muri. Așa că am mers la autorități și am discutat. Apoi m-am dus în cartierele romilor și le-am explicat: «Măi, oameni buni, poliția, toți acești oameni nu ne vor nouă răul. Nu vă luați după informațiile pe care le primiți pe internet»”.

Vă reamintim că, weekend-ul trecut, nepotul fostului bulibașă Lupașcu, Mihai din Aur a fost condus pe ultimul drum de familie, rude și prieteni din toate județele țării, așa cum recunoaște și Mihai Codreanu: „Au fost din toate județele țării, Galați, Brăila, Iași, Vaslui”. Se pare că durerea pierderii tânărului de 27 de ani, a fost mult mai mare decât teama de virus.

Reprezentantul „țiganilor nomazi”din Vrancea recunoaște că romilor li s-a spus să poarte măști de protecție, însă „de la atâta supărare, măștile s-au transformat în batiste”. Cât despre distanțarea socială, la fel, romii au fost informați că trebuie să fie doar 16 persoane în spatele mașinii mortuare, iar restul participanților să meargă civilizat, pe trotuare, astfel încât să nu încurce circulația. Cumva, trotuarul s-a lungit până în mijlocul străzii, fapt pentru care polițiștii și jandarmii prezenți sâmbătă la datorie au fost nevoiți să dirijeze traficul îngreunat de cortegiu. „Comandantul poliție ne-a spus că mai mult de 16 inși să nu fie după mașină, iar restul să se ducă civilizat pe trotuare ca să nu încurcăm circulația pe unde-l aduce până la cimitir. Le mulțumim autorităților că au avut milă, au avut suflet și ne-au ajutat. Vreau să le mulțumesc din suflet polițiștilor și jandarmilor pentru buna colaborare și pentru liniștea și pacea care au ieșit până la urmă și cu țiganii care au fost speriați de covid, și cu înmormântarea care s-a desfășurat fără incidente”, a mai spus Mihai Codreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?