Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Toamna Odobeșteană va fi organizată anul acesta în două etape

Toamna Odobeșteană va fi organizată anul acesta în două etape astfel încât odobeștenii să fie feriți de riscul de a se contamina cu noul Coronavirus. În perioada 18-20 septembrie sunt organizate manifestări culturale, în perioada 16-18 octombrie spectacole artistice și tradiționalul Festival al Vinurilor. Ediția din acest an este axată pe latura formativ-educativă și va consta în mai multe evenimente de promovare a culturii, istoriei și a personalităților odobeștene care au dus faima acestei localități în lume.

Dintre manifestări notăm:

Vineri, 18 septembrie, ora 12⁰⁰

Lansarea în premieră a cărții „Viața culturală în Odobeștiul interbelic” semnată de Constanța-Marieta Giurcan. Scriitoarea ne demonstrează printr-o carte realizată cu multă pasiune că perioada dintre cele două războaie mondiale a fost și pentru Odobești azimutul dezvoltării în plan cultural. Atenție, nu prin numărul poeților și prozatorilor, ci prin calitatea acțiunilor culturale colective, participative, cu implicarea totală a comunității. Volumul „Viața culturală în Odobeștiul interbelic” prezintă învățământul odobeștean, societățile culturale și diaspora evreiască din localitate, publicațiile acelor ani și nu în ultimul rând, oamenii din spatele evenimentelor culturale. Evenimentul va avea loc în parcul din fața Primăriei.

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12⁰⁰

Virginia Georgescu-Hossu, cel mai cunoscut artist plastic care își desfășoară activitatea în Odobeștii Vrancei, lansează cartea „Eu sunt Mica! Anii copilăriei mele”. Născută în locurile de legendă ale Humuleștilor (jud. Neamț), Virginia Georgescu-Hossu a venit la începutul anilor ’70 în Orașul Odobești, devenind unul dintre spiritele culturale care au marcat localitatea prin dragostea față de tradițiile locului și mai ales față de elevii pe care i-a avut la fosta Casă a Pionierilor din Odobești, la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din localitate, la Cercul de pictură al Casei de Cultură și la Liceul de Artă „Gheorghe Tătărescu” din Focșani. O parte din creațiile sale au fost selectate și tipărite în două volume de Casa de Cultură din Odobești: Dialog cu sufletul tău. Grafica (Ed. Terra, Focşani, 2012) și Album omagial – 40 (Ed. Terra, Focșani, 2015). Articole și reportaje, în presa scrisă, la tv și online vorbesc despre talentul și imaginația acestui artist inconfundabil, pasionat de marile civilizații ale umanității și de temele fundamentale ale culturii care se regăsesc încifrate în creațiile sale artistice. Manifestarea se va desfășura în parcul din fața Primăriei.

Duminică, 20 septembrie 2020, de la ora 12⁰⁰

Tot în parc, va fi lansată în premieră o broșură cu străzile urbei la 1895. Pe 15 octombrie 1895, Consiliul Local al Urbei Odobeșci, Județul Putna aproba „Tablou de stradele, stradelele, ulicioarele și fundacurile, precum și numirea lor”, hotărâre validată prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 27020/1895. De la ulițele anului 1821 (Ulița Pădurenilor, Ulița Mănăstirii, Ulița Ghilii) și străzile cu nume de instituții publice din anul 1864 (Primăriei, Școalelor, Spitalului), Odobeștii se aflau la sfârșitul sec. XIX în fața celei mai importante reorganizări a rețelelor stradale, clasificate pe categorii, în funcție de „pavajul” acestora: cu „bolovani”, cu pietriș sau „drum natural”.

Tabelul este o mostră de document întocmit de funcționarii publici din timpul regelui Carol I, cuprinzând nu numai clasificarea și felul construcției, ci și locul de unde începe fiecare stradă și unde se termina, indicând numele proprietarului și al proprietății ca puncte de reper. Un document din care ar avea de învățat și funcționarii din administrațiile publice din zilele noastre. Să reținem că ne aflam în 1895, nu erau nici autovehicule pentru mers pe teren, nici sisteme de localizare prin GPS. Au urmat mai multe schimbări ale numelor celor 42 de străzi, după Primul Război Mondial – când au fost acordate străzilor numele eroilor odobeșteni, în timpul dictaturii regelui Carol II-lea și a regimului Antonescu. De asemenea, în vremea comuniștilor – când numele imaginarilor eroi comuniști au intrat în nomenclatorul stradal odobeștean și după 1989. Tabelul cu numele străzilor, tipărit în 1897 la Focșani, va fi republicat de Casa de Cultură din Odobești.Lansarea va fi urmată de prezentarea trupei de teatru de copii a Casei de Cultură. Desigur, vor fi și alte momente interesante.

Manifestările se vor desfășura cu respectarea strictă a normelor impuse de situația excepțională prin care trecem din luna martie. De aceea, cele mai multe evenimente vor avea loc în parcul de lângă Bibliotecă, pentru a permite distanțarea fizică, cerută de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?