Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Senatorul Cristian Dumitrescu a donat un laptop Grădiniței nr. 4 din Unirea, Odobești

Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a donat un laptop performant Grădiniței Nr. 4 Unirea-Odobești, laptop cu care cadrele didactice să poată realiza orele on-line pe perioada epidemiei de coronavirus. ,,Cu mare bucurie am răspuns solicitării venite din partea grădiniței din Unirea Odobești și a doamnei educator Serescu Mărioara, pentru a dona un laptop cu care cadrele didactice să poată realiza orele on-line. Situația actuală impune măsuri speciale pentru școală și mă bucură faptul că atât cadrele didactice cât și copii doresc să își continue munca până la finalul anului școlar. Cred că o măsură ca cea impusă de Ministerul Educației pentru continuarea cursurilor școlare on-line, deși corectă raportat la situația din țară, a fost una luată fără o analiză reală a situației unităților de învățământ și mai ales a copiilor. Timp ar fi fost, mai ales că această hotărâre a fost luată la aproape o lună și jumătate după decretarea stării de urgență, iar informații despre evoluția epidemiei COVID erau încă din decembrie anul trecut. Să trecem totuși peste aceasta și să ne bucurăm de dorința copiilor și a educatoarelor de a continua școala”, a declarat senatorul Cristian Dumitrescu.

Parlamentarul vrâncean a precizat că va susține permanent educația din România, unitățile de învățământ, cadrele didactice și elevii, reamintind că a înființat 4 biblioteci în județul Vrancea. ,,Am început aceste demersuri cu mulți ani în urmă când am înființat 4 biblioteci în mediul rural, în localități care nu aveau o astfel de facilitate educațională, am răspuns de fiecare dată când cadrele didactice au solicitat dotări și am adus mai multe calculatoare în Vrancea. Voi continua implicarea în dezvoltarea segmentului educație pentru că îmi face o mare plăcere să văd pasiune și dorință de învățare, iar statul nu trebuie să rămână inert la astfel de solicitări”, a încheiat senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu.

Educatoarea Marioara Serescu a ținut să îi mulțumească senatorului Cristian Dumitrescu pentru ajutorul oferit. ,,Grupa «Strumfii» împreună cu părinții și cu mine mulțumim pe această cale domnului senator Cristian Dumitrescu pentru ajutorul acordat în desfășurarea activităților on line, prin donarea unui laptop”, a scris pe pagina de facebook educatoarea Marioara Serescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?