Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

James Cameron vrea să lanseze ”Avatar 2” înainte de anul 2022

Regizorul James Cameron doreşte să reia filmările la „Avatar 2”, suspendate din cauza crizei generate de noul coronavirus, pentru a putea lansa filmul la 17 decembrie 2021, o dată care speră să nu fie modificată de pandemia de COVID-19, relatează EFE. „Vreau să reiau lucrul la ‘Avatar’, ceea ce nu pot face acum din cauza stării de urgenţă. Totul se află în pauză”, a declarat Cameron într-un interviu acordat revistei Empire, în care a dat asigurări că este „optimist” în privinţa lansării primei dintre cele patru continuări planificate. „Existau mari posibilităţi ca filmările noastre să fie amânate timp de câteva luni, dar încă putem reuşi”, a precizat el, după ce a aflat că filmările la acest lungmetraj ar putea fi reluate la sfârşitul lunii mai în Noua Zeelandă, o ţară care a anunţat că a stăvilit epidemia de coronavirus.

Echipa însărcinată cu readucerea pe ecrane a universului Pandora imaginat în „Avatar” (2009) urma să plece în această ţară chiar înainte de declararea pandemiei. Totuşi, cineastul speră să reia filmările şi să respecte termenul pentru a putea lansa primul lungmetrajul pe 17 septembrie 2021, după aproape 12 ani de la premiera filmului original. El a precizat că mulţi membri din echipă lucrează de acasă, inclusiv la procesul de editare. Ambiţioasa producţie a acestor patru „sequel”, care a suferit întreruperi din diferite cauze, preconiza ca „Avatar 2” să fie lansat în decembrie 2021, iar „Avatar 3” să ajungă în cinematografe în decembrie 2023. Respectând această distanţă de doi ani între filme şi cu condiţia ca publicul să răspundă pozitiv, celelalte două filme, „Avatar 4” şi „Avatar 5”, urmau să fie prezentate în decembrie 2025 şi respectiv decembrie 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?