Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Adjud. Serviciul de protecţie civilă şi PSI va fi modernizat

Societatea Devax Motors va furniza motopompe pentru ape murdare, cisternă specială pentru stins incendii și o remorcă vidanjă în cadrul proiectului „Modernizarea serviciului „Protecţie civilă şi P.S.I.” prin dotarea cu echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă în Municipiul Adjud, judeţul Vrancea”. Deși valoarea contractului a fost estimată la 60 de mii de lei, utilajele au fost achiziționate cu suma de 38,5 mii lei.

De reținut că Primăria municipiului Adjud mai are în derulare un proiect ce vizează aducerea tuturor unităților de învățământ la standarde ISU. Este vorba de proiectul „Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu“ pentru mai multe unități școlare din localitate. Proiectul are o valoare de peste 9 milioane de lei și constă în efectuarea unor lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu la unități școlare din oraș. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Sunt realizate următoarele investiții: Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Colegiul Naţional „Emil Botta“, Municipiul Adjud, judeţul Vrancea – 965,771.18 lei; Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş“ – 1,337,135.25 lei; Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Şcoala gimnazială „Angela Gheorghiu” – 475,357.21 lei; Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Şcoala gimnazială „Mareşal Alexandru Averescu” – 895,241.53 lei; Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Şcoala gimnazială „Mihail Armencea” – 482,938.66 lei; Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu pentru obiectivul Şcoala gimnazială „Principele Radu” – 477,433.59 lei; Reabilitare clădire Grădiniţa cu program prelungit nr. 4, Municipiul Adjud, judeţul Vrancea, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare şi autorizaţiei ISU – 4,815,405.21 lei.

„Sunt proiecte pentru efectuarea unor lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu la unități școlare din oraș, unități școlare care nu sunt autorizate ISU pentru că nu corespund prevederilor legale în vigoare“, a precizat primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea. Conform legilor în vigoare, autorizaţiile de securitate sunt obligatorii pentru clădirile ce aparțin autorităților publice locale și centrale, ce au o arie desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?