Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Amendat pentru gălăgie – Un bărbat din Obor a deranjat vecinii pentru că și-a sărbătorit ziua cu muzică la maxim!

Bărbat sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

La data de 30 aprilie a.c., polițiștilor aflați în serviciul în cartierul Obor, li s-a adus la cunoștință faptul că liniștea locuitorilor din zonă ar fi fost deranjată de o persoană care difuza muzică la o intensitate sonoră ridicată, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea primelor verificări.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat faptul că muzica fusese oprită, fapt pentru care în cursul zilei de astăzi au fost continuate verificările, fiind identificat un bărbat de 35 de ani, din comuna Golești, care sărbătorise o zi aniversară, nesocotind prevederile legale. Față de acesta, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amenda în valoare de 500 de lei, conform Legii 61/1991.

Reamintim tuturor cetățenilor faptul că persoanele care deranjează liniştea publică sau produc zgomote în zonele de locuit între orele 22:00 – 08:00 şi 13:00-14:00, pot fi sancționate conform prevederilor legale în vigoare cu amendă de până la 1.500 de lei .

Cel mai aspru (cu maximumul prevăzut de lege) sunt sancționate scandalurile și petrecerile zgomotoase din timpul nopții și cele din intervalul orar 13.00 – 14.00 – așa numita ”oră de liniște”. Amenzile pot fi aplicate alternativ cu obligarea la prestarea a 70-120 de ore de muncă în folosul comunității.

În calitate de vecini de bloc, sau a altor imobile, trebuie să cunoaștem că norma civilă ne reglementează în mod detaliat obligația de a ne respecta reciproc.

Comunicat IPJ Vrancea, 2 mai 2020

foto: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?