Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

O femeie dintr-un centru de carantină din Focșani a amenințat că-și taie venele; UPDATE

O femeie, aflată în centrul de carantină de la hotelul Colegiului Economic din Focșani, a amenințat că-și taie venele. Conform unor surse, aceasta s-ar fi certat cu soțul apoi s-ar fi zgâriat pe mână. Ea a fost preluată de o ambulanță și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, dar nu ar fi fost nevoie de internare. Tot pe surse am aflat că femeii i s-a recomandat un consult psihiatric. Centrele de carantină sunt păzite de echipaje de jandarmi, care au intervenit în acest caz.

UPDATE! Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi ne-au transmis următoarele date: „Astăzi, în jurul orei 18.00, într-o cameră de la un centru de carantină, a avut loc o ceartă conjugală, între doi soți. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi şi un echipaj din cadrul D.S.P. Vrancea. Reprezentantul D.S.P. Vrancea a încercat să poarte un dialog cu persoanele în cauză, moment în care a observat că femeia prezenta la nivelul antebraţului stâng o plagă tăiată cu urme de sânge, înfăşurată într-un prosop. La ora 18.10 a fost solicitat prin SNUAU 112 un echipaj de ambulanţă, iar până la sosirea lui, la solicitarea reprezentantului D.S.P. Vrancea, un subofiţer aflat în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică la centrul de carantină, s-a echipat corespunzător, a intrat în holul imobilului și a purtat discuţii cu persoana. Femeia a fost preluată de echipajul de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Vrancea pentru îngrijiri de specialitate.”

Sursa foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?