Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Bărbați și femei judecați pentru șantaj, camătă și proxenetism

12 persoane, bărbați și femei, au fost trimise în judecată într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru șantaj, proxenetism, fals în înscrisuri sub semnătură privată, camătă, influențarea declarațiilor și fals în declarații. Unii dintre inculpați au fost puși sub control judiciar într-un alt dosar în care au fost deja trimiși în judecată, în timp ce alții vor fi judecați în acest dosar în stare de libertate.

Unul dintre inculpați este G.Ș. din Focșani pe care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Conform rechizitoriului, în luna iulie a anului 2018, inculpatul împreună cu alți patru inculpați, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din municipiu, a exercitat acte de violență fizică și amenințări cu acte de violență față de o persoană vătămată, pentru a o determina astfel pe aceasta să restituie un împrumut către o femeie trimisă și ea în judecată, și fiii acesteia, cu dobândă.

Tot el, în luna aprilie a anului 2016, în timp ce se afla în incinta unui alt local din Focșani, a făcut presiuni asupra altei persoane vătămate cu scopul de a o constrânge pe aceasta să restituie o sumă de bani cu dobândă către un alt inculpat, context în care i-a și cerut persoanei vătămate să îi lase gaj un teren care aparținea unui alt bărbat, respectiv persoana vătămată amintită la fapta din iulie 2018. Același inculpat, într-o zi din luna septembrie a anului 2016, în timp ce se afla în zona Pieței Moldovei din Focșani a exercitat acte de violență fizică și amenințări asupra aceleiași persoane vătămate amintită la fapta din aprilie 2016, pentru a o constrânge pe aceasta să-i restituie un împrumut cu dobândă unui alt inculpat.

Un alt inculpat din acest dosar este J.Ș. Și el va fi judecat tot pentru infracțiunea de șantaj, două fapte. Conform rechizitoriului, el a luat parte alături de inculpatul amintit anterior la faptele comise în aprilie și septembrie 2016., într-una dintre situații el fiind chiar cel care trebuia să primească banii cu dobândă de la persoana vătămată.

D.Ș. va fi judecat în același dosar pentru proxenetism. El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de proxenetism deoarece, spun procurorii, în cursul anilor 2017 și 2018 a primit diferite sume de bani de la o femeie care practica prostituția în Austria, știind despre proveniența acestora.

E.G.C. va fi judecat în același dosar tot pentru șantaj. Conform rechizitoriului, el se afla în luna iulie a anului 2018, în incinta restaurantului în care primul inculpat a exercitat acte de violență asupra părții vătămate pentru a restitui împrumutul cu dobândă, făcând și el presiuni asupra părții vătămate. Bărbații amintiți anterior sunt cei care se află sub control judiciar într-o altă cauză.

În stare de libertate a fost trimis în judecată în acest dosar, V.C. El va da socoteală pentru infracțiunile de șantaj și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pentru prima faptă, procurorii spun că în luna iulie a anului 2018, în timp ce se afla într-un restaurant din Focșani, a participat la intimidarea părții vătămate pentru restituirea unei sume de bani cu dobândă. De asemenea, bărbatul este acuzat că a încheiat în fals cu o femeie, un contract de vânzare-cumpărare a unei mașini, contract pe care în aprilie 2019 l-a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, solicitând restituirea unor sume de bani ridicate cu ocazia efectuării unor percheziții domiciliare, motivând că banii provin din vânzarea mașinii.

Dobânda, 500 de euro pe săptămână

Sumele împrumutate se dublau în fiecare săptămână, după cum se arată în rechizitoriu. Pentru camătă a fost trimis în judecată C.Ș. În rechizitoriu se arată că în luna decembrie a anului 2016, el a împrumutat o persoană vătămată de trei ori, cu câte 500 de euro, și de fiecare dată a cerut câte o dobândă de 500 euro pe săptămână. Astfel, pentru primele două împrumuturi el a primit în plus suma de 1.000 euro.

Pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată va fi judecată în dosar F.C. Și ea a încheiat în fals un contract de vânzare-cumpărare a unei mașini, la rubrica cumpărător fiind menționat numele unui bărbat, contract pe care în aprilie 2019 l-a dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, solicitând restituirea sumelor de bani ridicate la perchezițiile efectuate anterior, pe motiv că banii ar proveni din vânzarea mașinilor, nu din comiterea altor infracțiuni.

O altă inculpată este C.C. care a făcut același lucru pe care l-a făcut și inculpata amintită anterior, ea fiind trimisă în judecată tot pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În aceeași situație se mai află alte două persoane, un bărbat și o femeie, C.M.M. și V.D.

D.G. va fi judecat în același dosar pentru influențarea declarațiilor. Într-una din zilele lunii martie a anului trecut, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu un bărbat, i-a cerut acestuia să își retragă o plângere formulată într-un dosar față de mai mulți inculpați din cauza de față, promițându-i în schimb un autoturism marca BMW în valoare de 20.000 de euro. Ultimul inculpat din dosar este o femeie, E.V.P. care va fi judecată pentru fals în declarații. Procurorii spun că ulterior audierii în calitate de martor într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care a recunoscut că o parte din banii obținuți din practicarea prostituției erau remiși către un alt inculpat din dosar și o femeie, a dat o declarație notarială în care a precizat că declarația dată în calitate de martor cuprinde aspecte care nu sunt adevărate.

O parte din inculpații trimiși acum în judecată mai sunt judecați într-un dosar care face referire la același gen de infracțiuni, dosar ce a ajuns la instanță anul trecut. Conform rechizitoriului de atunci, victimele cămătarilor erau amenințate inclusiv cu uciderea copiilor. La momentul respectiv polițiștii și procurorii vrânceni au făcut și percheziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?