Pierderea unei persoanei dragi este dureroasă şi foarte grea de acceptat, astfel că atunci când ne aflăm într-o astfel de situație, cu greu ne putem controla emoțiile și reacțiile. Acesta este motivul pentru care mulți dintre noi plângem atunci când pierdem pe cineva drag. În acele momente, sufletul îți este zdrobit de suferință și simți că vrei să urli de durere. O faci pentru că este o reacție naturală, firească, ce vine involuntar din interiorul tău. Însă, pe vremuri, existau femei care erau „tocmite“ pentru a plânge la căpătâiul mortului. În mediul rural, bocitul la înmormântare este un obicei care va dispărea, odată cu bătrânii satului. Bocitoarele, soția, fiica defunctului sau mai rar nepoata, creează pe moment, la căpătâiul mortului, un cântec din vorbe ce face referire la viața mortului și traiul pe care l-au dus lângă acesta.
Tanti Mărioara, o vrânceancă de 67 de ani, spune că pe vremuri, când era mic copil, auzea pe la părinți că vorbeau despre câteva bocitoare plătite, care plângeau orice mort, fie că-l cunoșteau sau nu, însă acum, în vremurile noastre, bocesc doar femeile bătrâne ce suferă și își plâng cu vorbe soțul sau copilul. „Datoria“ bocitoarelor e să plângă mortul cu vorbe, încât să afle toată lumea despre sufletul care s-a dus. „Când eram copil, știam că sunt femei care veneau la înmormântări să bocească, chiar dacă nu erau rudă sau cunoștință cu mortul. Erau chiar și plătite să bocească mortul. Dar acum, în zilele noastre bocesc doar cei care sunt cu durere de inimă. Când bocești, e de fapt un cântec despre viața mortului. De exemplu, dacă-ți moare soțul, spui cum ți-a fost viața lângă el, dacă a fost bun, dacă te-a iubit, spui despre toate momentele frumoase prin care ați trecut ca și familie. Ca să poți boci, trebuie să plângi acel cântec. Așa cum e muzica populară, ceva de genul se cântă și când ești în suferință. Trebuie să fie un cântec dulce, frumos, cu vorbe frumoase. Trebuie să te aline la suflet dacă asculți“, mi-a povestit tanti Mărioara.
Conform creștinortodox.ro, plângerea morților (jelirea), întâlnită sub o formă sau alta la toate popoarele lumii, nu era numai expresia spontană a durerii, ci avea și un caracter îndatinat, ce presupunea îndeplinirea unei obligații sociale. „Credincioșii ar trebui să-i plângă pe morți cât este cuvenit, cu măsură, cu cumpătare, cu rațiune și cu răbdare. Cumpătarea care este cerută în situațiile fericite ar trebui să existe și în cele nefericite. Învățătura Sfinților Părinți ne îndrumă și în acest caz, spunându-ne ca atunci când ajungem pe vârf de munte să ne bucurăm cu măsură, iar când cădem în fundul prăpastiei să nu deznădăjduim. De altfel, n-ar trebui să-i fie foarte greu să treacă peste durerea morții unei persoane iubite celui care a dobândit virtutea, care percepe firea omenească prin experiența lui de viață și prin starea duhovnicească îmbunătățită“ scrie Ștefan Popa, colaborator (senior editor) al site-ului www.creștinortodox.ro.
„Bocitoarele liniștesc sufletul“
Tanti Mărioara crede că sufletul nu se poate odihni pe lumea cealaltă dacă nu este bocit. Sufletul simte şi vede, aşa spune ea, iar dacă omul care moare nu este cântat din inimă, atunci nu îşi va găsi în veci odihna. Mortul trebuie plâns neapărat, pentru că nu este durere mai mare la sfârșit de viață să vezi că nu are cine să îl plângă! „Se spune că bocitul ăla tare, care răsună în toată casa de te trec toţi fiorii, linişteşte sufletul mortului. Dacă nu bocești mortul, el nu se poate odihni pe lumea cealaltă. Bocitul îi liniștește sufletul. Cică el ar simţi, ar auzi că lumea jeleşte după el şi pleacă împăcat pe lumea cealaltă, că a fost iubit“.
Bărbații nu bocesc!
Am aflat că bărbaţii nu bocesc, ci doar plâng şi atât. Tanti Mărioara mi-a spus că ei nu pot boci, pentru că nu au vocea caldă şi nu ar putea boci frumos. După cum povesteşte tanti Mărioara, moartea cuiva din mediul rural, este un eveniment ce îi privește pe toți, de aceea la înmormântare participă aproape întreaga colectivitate. De asemenea, la țară e o tradiție să te duci să participi și să ajuți la pregătirea înmormântării. Atunci când moare un copil, durerea mamei se resimte în inimile tuturor consătenilor și tot satul e în doliu. Bocitul copiilor morți e cel mai dureros și se face de cât mai multe femei, nu doar de mamă.
În urma conversaţiei cu tanti Mărioara, i-am aflat durerea pe care o poartă de zeci de ani şi anume că fiul ei a murit atunci când viaţa începea să fie mai frumoasă pentru el. A murit într-un tragic accident, iar tanti Mărioara îl boceşte şi acum. Zi de zi. Creează mereu cântece frumoase despre el și bocește cu dor și cu durere. „În general, acum bocesc soțiile, fetele, dacă ai fete, sau nepoatele dacă au de ce să te plângă. Nepoatele te bocesc dacă le-ai lăsat ceva în urmă sau dacă te-au iubit mult, mult tare. Dacă moare un bărbat și nu are femeie și nici fete, nu are cine să-l bocească şi de multe ori se întâmplă să vină o femeie din sat ca să-l bocească şi pe el cineva. Când moare un copil, atunci boceşte mai multă lume, nu doar mama lui sau sora dacă are. Atunci bocesc multe femei, se iau una după alta şi plâng şi bocesc, că e durerea mare. Noi aici la ţară iubim oamenii chiar dacă îi ştim doar după nume sau unde stau. Noi ne respectăm, ne salutăm şi cum să nu suferi când auzi că a murit un copil? Mie mi-a murit băiatul când era în floarea vârstei şi acum, după zeci de ani încă îl mai bocesc. Doamne, ce durere! În fiecare zi cânt despre viața lui și îl bocesc“, mi-a zis tanti Mărioara cu greu, printre lacrimi şi suspine.
La modă, bocitul virtual
Doamna Săndica, o vrednică gospodină ce se descurcă fără probleme cu tehnologia modernă, mi-a spus că acum se poartă bocitul pe facebook. Ea spune că nici bine nu a murit omul, că îndată apare pe facebook o poză cu o lumânare aprinsă şi în câteva minute, curg zeci de comentarii și mesaje de la oameni care poate nici măcar nu cunosc personal mortul. Unii scriu versuri, poezii, exact ca şi cum ar boci mortul, doar că o fac virtual. „Nici bocitul nu mai e ce-a fost. Acum lumea boceşte pe facebook. Sunt eu mai bătrână, dar mă pricep să butonez telefonul şi de multe ori am aflat de moartea vecinilor, de pe facebook decât de prin sat direct de la lume. Acum, nici bine n-ai murit, că imediat se strâng comentarii la o poză cu tine sau una cu o lumânare aprinsă. Nici nu mai trece lumea pe la mort să aprindă o lumânare aşa cum se face. Dă un comentariu, spune condoleanţe familiei, eventual dă şi un like la poză şi gata, şi-a făcut treaba“ a spus doamna Săndica, 62 ani.
Tradiția bocitului va dispărea curând, odată cu femeile bătrâne, pentru că cele tinere nu își mai exteriorizează durerea în acest mod, iar multe nu cunosc această tradiție transmisă din generație în generație în unele zone din mediul rural. „Deși ani și ani, atâtea generații și-au bocit rudele, iată că ajungem încet încet să nu mai ținem cont de astea. Bătrânele din sat se vor duce și ele și odată cu ele, mor și obiceiurile astea. Tinerele au plecat la oraș și nu mai respectă datinile. Nu se va mai boci, pentru că nici lumea nu-și mai arată suferința pe față așa. Înainte, odată cu bocitul era și o descărcare, te eliberai de durere, acum durerea o ții în tine acolo, nu o mai arăți în fața lumii“, a concluzionat doamna Săndica.
Sursa foto: catchy.ro
