Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la un inculpat în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare

Tânarul de 24 de ani din comuna Rugineşti care, în luna aprilie a acestui an, a fost la un pas de a omorî un consătean, a fost condmnat la închisoare. Soluţia a fost dată de magistraţii de la Tribunalul Vrancea şi nu este definitivă. Pedeapsa nu este una deloc mare, inculpatul primind o pedeapsă blândă de doar 3 ani şi 5 luni de puşcărie.

Condamnă pe inculpatul D (…) Ghiorghiță Suraj, pentru tentativa la infracţiunea de omor (…) la pedeapsa de 3 ani si 5 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 20.04.2019 la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin Încheierea din data 20.04.2019 pronunţata de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 679/91/2019. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Admite acţiunile civile promovate in cauza de Spitalul Județean de Urgenta „Sf Pantelimon Focșani”, Spitalul Municipal Adjud și Serviciul de Ambulanță Vrancea. Obligă pe inculpat la suma de 2640,85 lei plus dobânda legală aferentă până la achitarea debitului către partea civila Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, la 40,65 lei către Spitalul Municipal Adjud si suma de 43,6 lei către Serviciul de Ambulanţă Vrancea. In baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2019”, se arată în hotarârea instanţei de judecată.

Tânărul a fost arestat preventiv în luna aprilie a.c, după ce în urma unui conflict spontan, generat de consumul de alcool, a lovit cu o sticlă un bărbat de 28 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon Focşani, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit că aceasta a suferit răni destul de grave. Potrivit informaţiilor primite atunci de la anchetatori, victima a fost supusă şi unei intervenţii chirurgicale.

Din anchetă a rezultat că totul s-a petrecut pe o terasă a unui magazin din comună, magazin situat în apropierea caselor celor doi bărbaţi care sunt şi vecini. Inculpatul era băut bine. Astfel, între el şi victimă s-a iscat un conflict, în urma căruia inculpatul a lovit victima mai întâi cu pumnii, după care a pus mâna pe o sticlă, cu care lovit-o în zona capului. Alteracţia a fost înregistrată pe nişte camere de supraveghere, astfel că inculpatul nu a putut nega comiterea faptei. El a fost cel care sărit la bătaie şi a recunoscut acest lucru. Iniţial s-au făcut cercetări pentru loviri sau alte violenţe, după care fapta a fost încadrată la tentativă la omor, urmare a investigaţiilor medicale efectuate în cazul victimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?