Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Percheziții în Focșani la doi suspecți de furt din auto și de biciclete; focșănean reținut pentru infracțiunea de furt

La data 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani
au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Focșani, pe linia
prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului, cu precădere a
infracțiunilor de furt din auto și de biciclete.
În cadrul acțiunii au fost efectuate două percheziții domiciliare, ocazie cu
care au fost găsite bunuri despre care există suspiciunea că provin din săvârșirea
unei infracțiuni de furt, faptă săvârșită la data de 01.10.2019, înregistrată inițial cu
autor necunoscut.
Totodată, în cadrul acțiunii a fost documentată activitatea infracțională a
patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 39 de ani, toate din municipiul
Focșani. Acestea sunt cercetate sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de furt,
fapte săvârșite pe raza municipiului Focșani în luna octombrie 2019.
În urma probatoriului administrat în cauză, față de una dintre acestea a fost
luată măsura reținerii, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată instanței,
cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Comunicat IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?