Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO: Ziua Internațională a Vârstnicilor, sărbătorită de membrii Clubului Seniorilor „Unirea”

1 octombrie 2019 – Ziua Internațională a persoanelor vârstnice

1 octombrie 2019, o zi splendidă de toamnă târzie, o zi mult așteptată de persoanele din toata lumea.

În Focșani, membrii Asociației ,,Clubul Seniorilor Unirea, cu emoții și pregătiri anterioare, au întâmpinat acest eveniment special într-o atmosferă de sărbătoare, la Galeriile de Artă din Focșani. Și cum o sărbătoare are mai mult farmec atunci când participă mai multe persoane, la petrecerea organizată au fost invitați voluntarii filialei de Cruce Roșie Vrancea și voluntarii Crucii Roșii Germane filiala Lauterbach, mare parte dintre ei la vârsta sărbătoriților, reunind astfel un număr de 70 de participanți.

Evenimentul a fost deschis de viceprimarul municipiului Focșani, domnul Marius Iorga, care, pe lângă cuvintele frumoase adresate sărbătoriților, prin care le-a apreciat munca și prezența civică în comunitate, le-a oferit și un tort.

Și încă o surpriză i-a așteptat pe seniori din partea voluntarilor de Cruce Roșie germană – un imens tort etajat și împodobit în culorile toamnei, luminat de artificii.

Declaratiedoamna Elena Nastase – președinta Clubului Seniorilor Unirea Focșani :

,,Sunt foarte mulțumită că membrii clubului nostru s-au implicat în organizarea acestui frumos eveniment. Ne-am mobilizat, ceea ce înseamnă că avem o stare de spirit bună, și am avut o petrecere frumoasă cu momente culturale în regie proprie: poezie, cântece, dansuri tematice care au încântat toți participanții”.

La mulți ani tuturor Seniorilor!

Comunicat de presă, Crucea Roșie Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?