Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Bărbat arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt

Un bărbat din Vidra a fost arestat, ieri, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt. În cazul altuia, cercetat pentru complicitate la furt calificat, cauza a fost disjunsă. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului E(…) C(…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (…) (7 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2019 până la data de 02.10.2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpatului H(…) C(…), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (…) (3 acte materiale), dispune disjungerea cauzei şi înaintarea la registratura instanţei pentru formarea unui nou dosar şi repartizarea acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.09.2019, ora 17.00“, este decizia magistraților de la Judecătoria Focșani.

Potrivit polițiștilor, bărbatul arestat are 41 de ani, iar celălalt 34 de ani. Ei au fost identificați ca fiind principalii suspecți în cazul unor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat. „La data de 02.09.2019, polițiștii Secției de Poliție Rurală Odobești, în urma activităților specifice de documentare a activității infracționale a celor doi bărbați din comuna Vidra, în vârstă de 41, respectiv 34 de ani, identificați în cursul zilelor de 31 august a.c. și 1 septembrie a.c. ca fiind principalii suspecți în cazul unor infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului în vârstă de 41 de ani. (…) Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de furt calificat, care au avut loc în perioada iulie – august a.c., pe raza comunei Bolotești“, după cum au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?