Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Fotbal, Cupa României – Focșănenii pot urca în turul al patrulea!

  • Astăzi, de la ora 17:30, pe Milcovul, CSM 2007 – ACS Suporter Club Oțelul Galați

Fotbaliștii seniori ai Focșaniului, care au avut un start nereușit în campionatul Ligii a III-a, au astăzi ocazia să arate că la Târgu Neamț a fost un accident de parcurs și că adevărata lor valoare este alta! De la ora 17:30, pe Milcovul, CSM 2007 va întâlni în turul al treilea al Cupei României, pe ACS Suporter Club Oțelul Galați. Oaspeții se vor afla la primul joc în actuala ediție a Cupei României în timp ce gazdele au trecut un tur, al doilea al competiției, când s-au impus cu 2-1 pe stadionul Portul Roșu din Galați, în compania Universității Dunărea de Jos. Întâlnirea dintre cele două focșăneni și oțelari nu are o favorită, însă antecedentele sunt ușor de partea gazdelor: Oțelul nu a câștigat, în două ediții de campionat pe Milcovul, iar în amicalul din această vară a pierdut. A arătat, însă că este o formație bună, în ciuda plecării unor jucători după ratarea promovării în campionatul trecut.

Neavând ca obiectiv declarat promovarea, Oțelul va încerca să-și satisfacă suporterii cu un parcurs cât mai lung în Cupă. De aceea, foarte probabil, va juca astăzi la câștig! CSM 2007 are încă de lucru pentru omogenizare, dar are suficiente resurse pentru a se bate, la rândul său, pentru victorie. În formula de joc va interveni o modificare importantă față de cea de la Târgu Neamț: va juca experimentatul și valorosul Ciprian Petre al cărui transfer a fost definitivat iar fotbalistul a primit drept de joc! În discuție era, ieri, și obținerea dreptului de joc pentru percutantul vârf Jurj căruia Federația din Ungaria nu-i eliberase cartea verde în pofida repetatelor diligențe făcute în acest sens de partea română. Cu cei doi în teren forța de joc a CSM Focșani 2007 ar crește considerabil, însă și doar prezența în teren a lui Ciprian Petre va fi un veritabil câștig.

Meciul va fi condus la centru de Cristina Trandafir, din București, asistată de Erchian Ionuș, din Medgidia și Florin Iacob, din Constanța. Observator de joc va fi Elvin Eiub din Măcin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?