Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Ministrul Turismului intenţionează să facă din casa lui Noica de la Păltiniș un punct de atracţie turistică

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat miercuri, că o să se implice pentru ca turiştii să poată vizita şi casa lui Constantin Noica din staţiunea Păltiniş. „Cu proprietarii în mod direct eu nu am discutat. Dacă autorităţile publice locale nu reuşesc, o să ne implicăm noi de la centru. Dar în mod normal ar trebui aici, pe plan local, să reuşească. Este un punct de atracţie turistică. (…) În mod normal ar trebui să se implice autorităţile locale, dacă nu o să rezolve autorităţile locale, o să mă implic în mod direct. Dar jobul este al lor”, a spus ministrul Trif.

În prezent, casa lui Constantin Noica din Păltiniş este deţinută de Gabriel Liiceanu, potrivit directorului Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, Silviu Borş. „Casa era în patrimoniul Bibliotecii. Era o filială a noastră”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu.

Turiştii care vizitează staţiunea Păltiniş pot vedea mormântul lui Constantin Noica, aflat în curtea schitului. De asemenea, turiştii pot vedea din exterior cabana unde a stat în ultimii ani ai vieţii filosoful şi eseistul Constantin Noica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?