Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

VIDEO și GALERIE FOTO: Lectură, pictură și demonstrații ale motocicliștilor, la Biblioteca de Vacanță din Crângul Petrești

Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” a organizat duminică, în Crângul Petrești, o nouă zi din programul Biblioteca de Vacanţă. Participanții au avut parte de ateliere de lectură, pictură, hand-made, jocuri în aer liber, muzică, concursuri interactive, mini-competiții sportive, ateliere de educație preventiv-educativă. Programul a inclus următoarele activități:

Atelier de lectură pentru copii „Prin povești, dăruim comori” – în colaborare cu d-na psiholog Irina Chiriac;

Atelierul mânuțelor îndemânatice – atelier semne de carte și cărți confecționate manual;

Experimente S.T.E.M.- realizate de către membrii clubului Code Kids;

Vânătoarea de comori – concurs interactiv pentru copiii isteți cu simț de aventură;

Recital chitară – susținut de Răzvan Duță și grupul său de copii talentați;

Atelier de pictură – ”Micii ilustratori de povești”;

Desene pe asfalt și jocuri în aer liber;

Mini-competiție sportivă ”Ștafeta cărților” – în colaborare cu echipele de atletism și de baschet ale Liceului cu Program Sportiv Focșani;

– ”Vacanță în siguranță” – atelier de educație preventiv-educativă în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea;

Demonstrație pe două roți – susținută de membrii clubului ACS Odobești;

Cărți pentru împrumut la domiciliu;

BIBLIOTECA DĂRUIEȘTE!;

Să citim în Parcul Crâng! – lectură interactivă în aer liber.

În ciuda picăturilor de ploaie, la acest eveniment Crângul a devenit animat de cei care au participat la activități „special create pentru a adăuga valoare timpului petrecut alături de copii, părinți și bunici, în compania cărților, a artelor frumoase și a sportului, care creează amintiri și momente unice pentru noi toți”, după cum se arăta într-un comunicat de presă premergător evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?