Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Sute de copii au participat la proiectul „Caravana Copiilor”

Aproape cinci sute de copii au participat la proiectul „Caravana Copiilor”, derulat în luna iunie de Asociația „Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor” și Corul de Copii Pastia din Focșani. Este vorba despre un proiect socio-cultural-educativ, care a constat în acțiuni organizate începând cu 2 iunie în mai multe localități din județ. Circa 60 de copii din cadrul Asociației au mers în fiecare duminică în județ, pentru a se întâlni cu copiii din localitățile vizitate. Corul de copii Pastia le-a cântat, iar copiii mai mari de la Asociație au prezentat sceneta „Domnul Goe”. La finalul acțiunilor au fost oferite blocuri de desen, culori și toți copii au desenat starea de moment.

„Noi, Asociația ”Sfântul Stelian – Ocrotitorul Copiilor”, am învățat să nu mai contorizăm altceva decât trăirile, zâmbetele, fericirea. Mai ales pe cea a copiilor noștri din Asociație, care vin să stea împreună, să-și dea unul altuia energie, să crească și împărtășească vise în fiecare clipă petrecută împreună. Cu ajutorul câtorva oameni destoinici, am reușit să ne bucurăm de excursii, muzică, dans, teatru și muuultă voie bună, dimpreună cu mai mici și mai mari oameni din Paltin, Runcu, Andreiașu. Am dat și primit înapoi toate stările sufletești pe care un copil le poate avea atunci când învăță ceva nou, când întâlnește natura, când iese din cotidianul locuinței sale”, se arată în prezentarea proiectului educativ. Parteneri în cadrul proiectului „Caravana Copiilor” au fost Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani, Grădinița 18 Focșani, Primăria și Școala Paltin, Școala Popești și Școala Runcu, Primăria și Scoala Andreiașu, SC Rikora Flm SRL, Școala Auto Scorpion, Carrefour Focșani.

În final, „artele spectacolului au adunat laolaltă milioane de celule de fericire, chipuri vesele de copii deosebit de încântate, mirate”. „Proiectul Caravana Copiilor face parte dintr-un program al Asociației, care se desfășoară pe parcursul întregului an. Se fac excursii, cu precădere vara, cu copiii din Asociație. Mergem cu cadouri de Paște, Crăciun, de 1 Iunie. La Asociație, copiii fac meditații la matematică, istorie, geografie, la limba română. Am avut inclusiv copii care s-au pregătit pentru Evaluarea Națională, pentru Bacalaureat. Mai sunt și activități sociale, precum psihologie, logopedie, pediatrie. În Sud nu există un Palat al copiilor sau ceva care să atragă copiii și atunci acest lucru îl îndeplinește Asociația. Practic, este un centru multifuncțional”, ne-a spus Adriana Bran, vicepreședinta Asociației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?