Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

SUA: Un bărbat a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii

Un american în vârstă de 37 de ani a fost condamnat joi la pedeapsa capitală pentru că şi-a ucis cei cinci copii, cu toate că mama copiilor a încercat să-i convingă pe juraţi să-i cruţe viaţa, relatează vineri AFP. Avocaţii lui Timothy Jones, care i-a ucis pe cei cinci copii cu vârsta între unul şi opt ani în vara lui 2014, au argumentat că acesta suferă de schizofrenie şi deci nu poate fi condamnat la moarte. „Nu le-a arătat niciun pic de milă copiilor mei, dar ei îl iubeau şi vorbesc în numele lor”, a spus şi fosta soţie a condamnatului, Amber Kyzer, citată de presa locală. Ea a mai spus că a acceptat ca după divorţ copiii să rămână cu tatăl lor pentru că acesta câştiga mai bine, ca inginer informatic.

Totuşi, procurorul Rock Hubbard a cerut pedeapsa capitală împotriva lui Jones, pe care l-a calificat drept „monstru” şi „ucigaş în serie”. Juraţii de la tribunalul din Carolina de sud au stabilit verdictul în mai puţin de două ore. Crezând că unul dintre băieţi complotează cu mama lor, Timothy Jones l-a obligat să facă sport până la epuizare, apoi i-a sugrumat pe ceilalţi şi a ascuns cadavrele în saci de gunoi pe care i-a aruncat pe o şosea, după ce a călătorit prin mai multe state. Ucigaşul a fost arestat în cele din urmă din cauza mirosului suspect din maşină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?