Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Foi de viță de vie puse la murat pentru iarnă, după rețeta vecinei

Probabil cu toții aveți o vecină care face ORICE, și mai bine decât voi. Ei îi ies cei mai frumoși cozonaci, cele mai pufoase găluște, cei mai tari gogoșari murați, cei mai buni castraveți la oțet, cel mai gustos pilaf și cele mai bune sarmale! Eu am o vecină căreia îi spun tanti Lucica și tot ce face, e mai bun decât ce fac eu. Băi, și un ou fiert dacă îl face, parcă e mai bun!

Pentru că acum sunt la casa mea, sunt mămică și nevastă cu experiență, am zis că neapărat trebuie să fiu o gospodină mai bună decât anul trecut. Așa… ca să fie bărbată-miu mândru că fac cea mai bună mâncare! Și pentru că îi plac foarte mult sarmalele în foaie de viță de vie, am rugat-o pe tanti Lucica să mă învețe cum să pun pentru la iarnă frunzele încât să se păstreze bine. Știți voi, că ba se rup, ba fierbi o zi întreagă la ele și tot tari sunt, ba sunt prea sărate, ba nu țin.

Așadar, prima dată ai nevoie de un bărbat binevoitor ca să îți adune frunza, că deh… ești o doamnă… doar nu te duci tu prin vie să îți strici manichiura. Și bineînțeles că după ce că săracul om de rușine te ajută, îl mai și cicălești! „Să fie de mărime medie, adică nici prea mari, nici prea mici. Să culegi frunzele tinere, adică cele mai apropiate de vârful lăstarilor. Să nu fie rupte sau uscate. Să nu aibă „bube“ sau „bășici“ pe ele. Să le așezi drepte în coș, ca să nu le îndoi și să le rupi“! Na, acum dacă n-ai pe nimeni să te ajute, te duci personal și eventual fă și o poză-două, ca să pui pe facebook, să vadă lumea că ești harnică.

După ce ai frunzele adunate, începi să le păluiești. Cum? Nu știi ce înseamnă? Adică să le așezi sub formă de pale, în straturi. Ții palma întinsă, pui frunza de viță și apoi una după alta, dar le pui puțin mai jos, încât să fie în straturi. Și așa faci vreo jumătate de oră, până le termini pe toate. Le așezi pe blatul de lucru din bucătărie si le lași acolo până a doua zi. Ca să se zvânte și să intre aerul în ele.

A doua zi îți pregătești cele necesare. Un recipient în care vei pune frunzele și le vei ține până când le termini (poate fi găleată, bidon, borcan), boabe de porumb, corcodușe/ prune verzi/ mușmușe, depinde cum le spui, sare grunjoasă, apă, un ou, muuuult mărar cu tot cu tulpină, o pungă și un bolovan (ca să ai armă împotriva soțului dacă va comenta!). În recipient începi să așezi frunzele și pui un strat cam de 3 degete, apoi vei pune mărar, cu tot cu tulpină, ca să dea gust bun, câteva boabe de porumb ca să-i mențină culoarea frumoasă (Deci să ne înțelegem! Boabele de porumb nu sunt opționale, adică dacă ai pui, dacă nu, nu… Sunt obligatorii, așa că trebuie să faci rost de un știulete de porumb). Peste, vei mai pune și câteva prune verzi, musai furate de la vecini, că altfel nu vor ieși bune sarmalele și vei continua iar cu un strat de viță de vie și tot așa până termini frunzele. În ultimul strat, încearcă să pui mai multe tulpini de mărar, pentru că sunt mai tari și vor ține frunzele.

Pentru saramură e nevoie de abilități de chimist și fizician. Într-o oală încăpătoare vei pune apă caldă (ca de razele soarelui, așa s-a exprimat Tanti Lucica), în care vei pune sare grunjoasă. Pregătită cu carnețel și pix în mână ca să-mi notez cantitățile, tanti Lucica îmi spune că nu e nevoie, pentru că fac proba cu oul și gata. Cum adică cu oul? Nu înțelegeam!

Așadar, iei un ou crud din frigider și îl pui direct în oala cu apă. El se va duce pe fundul vasului. Apoi, începi și pui sare grunjoasă și amesteci ca să se dizolve sarea, până oul se va ridica la suprafață. Atunci e semn că este suficientă sare. Iaca, am mai învățat un truc!

Deci apa nu se fierbe, ci trebuie să fie călduță. Atât! După ce saramura este gata, o torni peste frunze încât să acopere tot. La final, dacă soțul este cuminte, bolovanul pe care îl aveai pregătit pentru el, îl vei spăla și îl vei băga într-o pungă. Apoi îl pui deasupra frunzelor, ca să le țină mereu în apă astfel încât să nu se mai ridice la suprafață. Și gata!

Ai grijă ca pe parcurs, dacă iei din frunze, să verifici să fie mereu saramură suficientă încât frunzele să stea complet în apă. În cazul în care scade, vei mai completa cu saramură, pe care deja ai învățat cum să o potrivești. Spor la treabă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?