Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Ion Caramitru a vorbit, la Focşani, despre comunism şi Revoluţia din 1989


   Ion Caramitru a cucerit publicul focșănean încă de la intrarea pe scena Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”, fiind primit cu aplauze. Unul dintre cei mai cunoscuți actori de teatru și film români, regizor și fost ministru al Culturii, Ion Caramitru a susținut aseară conferința intitulată „Limitele așteptării”, având la bază discursul pe care l-a susținut în februarie 1992 în Camera Comunelor din Londra. La acea dată, Ion Caramitru fusese invitat să conferențieze alături de somități ale culturii europene, precum Umberto Eco și Gunter Grass.
    La 21 de ani de la acest eveniment, Caramitru a dat citire în fața publicului focșănean conferința din parlamentul britanic, pe care omul de cultură o consideră actuală și astăzi. „Suntem în permanență în așteptarea unor lucruri mai bune, de aceea mi-am intitulat conferința «Limitele așteptării»”, și-a început prezentarea Ion Caramitru. Discursul său a prezentat, într-un stil personal, cald și „provocator”, realitatea societății comuniste: „Întrebarea fundamentală pentru a fi catalogat ca om era: cine este mama ta și cine este tatăl tău”, „Casa Poporului era uriașa locuință a doi pitici care au îngrozit lumea”, spunea, în 1992, Caramitru. În acei ani, de comunism, Caramitru a descoperit teatrul și scena drept un spațiu magic, unde adevărul își găsise locul.
    Ion Caramitru a fost și o figură marcantă a Revoluției din 1989, fiind ministru al Culturii pentru o scurtă perioadă de timp. „Comunismul nu moare niciodată, este cancerul societății noastre. Trebuie să luptăm împotriva renașterii comunismului”, a concluzionat în discursul său Caramitru. 
     Ion Caramitru va reveni la Focșani peste o lună, pentru a juca, alături de Horațiu Mălăele, într-o piesă de teatru, tot pe scena Ateneului Popular.
    În prezent, Ion Caramitru este director general al Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, președinte al UNITER, autor de spectacole, un mare îndrăgostit și rostitor de poezie românească, un pilon al culturii române. Conferința de ieri a fost  organizată de Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național, Ateneul Popular Focșani și Uniunea Scriitorilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?