Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Cod galben de ploi torenţiale și vijelii în 37 de judeţe

Un număr de 37 de judeţe se află sub Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pe parcursul zilei de vineri, potrivit unei noi avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul orar 10:00 – 22:00, în Maramureş, vestul şi nord-vestul Transilvaniei, Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, nordul Olteniei, precum şi în toate zonele de munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 45 – 50 l/mp.

 


Sursa foto: meteoromania.ro


Din cele 37 de judeţe, Timiş, Arad, Bihor, Mureş, Sibiu şi Braşov se află numai parţial sub Cod galben.

Pe de altă parte, până pe 10 iunie la ora 10:00, în cea mai mare parte a ţării este în vigoare o informare meteo vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15. – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?